Un tip avansat de imagistică a dezvăluit probleme pulmonare ascunse la copiii cu COVID de lungă durată

Un tip avansat de imagistică a dezvăluit probleme pulmonare ascunse la copiii cu COVID de lungă durată

Tehnologia avansată de tip RMN a dezvăluit anomalii pulmonare semnificative, neidentificate anterior, la copiii şi adolescenţii cu Covid de lungă durată.

Examinările convenţionale la pacienţii tineri suspectaţi de Covid de lungă durată - cum ar fi testele funcţiei pulmonare, ecocardiografia şi revizuirea istoricului medical - arată adesea o funcţie pulmonară şi cardiacă normală, au spus cercetătorii.

„Părinţii ar trebui să înţeleagă că simptomele persistente ale copiilor după Covid-19 pot avea o bază fiziologică măsurabilă, chiar şi atunci când testele medicale standard par normale”, a declarat într-un comunicat conducătoarea studiului, dr. Gesa Pohler de la facultatea de medicină a universităţii Hannover din Germania, scrie News.ro.

Tehnologia avansată, cunoscută sub numele de RMN pulmonar funcţional cu rezoluţie de fază (RMN PREFUL), a arătat că la copiii şi adolescenţii cu Covid de lungă durată aceştia aveau un flux sanguin semnificativ redus în plămâni în comparaţie cu omologii sănătoşi.

În plus faţă de fluxul sanguin redus, un subgrup de pacienţi cu Covid prelungit cu simptome cardiopulmonare, cum ar fi dificultăţi de respiraţie, a arătat, de asemenea, o reducere a mişcării aerului şi a accesului în plămâni.

Această tehnologie RMN este potrivită pentru utilizarea la copii, deoarece nu implică radiaţii sau agenţi de contrast intravenos şi poate fi făcut în timp ce pacientul respiră liber, au remarcat cercetătorii.

Instrumentul poate deveni un mijloc util de clasificare şi monitorizare a severităţii Covid de lungă durată la tineri în viitor, a adăugat  medicul.

Cercetătorii sugerează că monitorizarea continuă a anomaliilor pulmonare la copiii cu Covid de lungă durată în diferite stadii ale afecţiunii ar putea ajuta la orientarea intervenţiilor terapeutice şi a strategiilor de monitorizare.

Comenteaza