Ziua mondială a Sănătății ne-a prins în 2025 cu 180 de localități fără niciun medic
- Scris de Ziua de Cluj
- 07 Apr 2025, 16:14
- Sănătate
- Ascultă știrea

În România, 1.500 de oraşe şi comune nu au medici suficienţi, iar 180 de localități nu au nici măcar un medic de familie, spune președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Valeria Herdea.
'Avem la acest moment 180 de localități care nu au, din păcate, medic de familie. Avem, în același timp, aproape 1.500 de localități în care este nevoie de medici, nu sunt suficienți medici și în acest sens s-au implementat o serie de măsuri. (...) Dorința noastră este să extindem accesul pacientului la servicii medicale, dar, în același timp, să facilităm și ocuparea acestor zone de către specialiști în așa fel încât să fie atractive', a afirmat Valeria Herdea, joi, la evenimentul 'Profit Health.forum - Sănătatea nouă'.
Potrivit președintelui CNAS, există o distribuție neunitară a specialităților la nivelul țării.
'Avem județe în care, din păcate, hematologia pediatrică nu este încă dezvoltată, nu au reprezentanți la nivelul anumitor județe. Psihiatria pediatrică este în aceeași situație, pneumologia pediatrică. Nu doar în orașele mici există probleme. Îmbătrânirea populației medicale este o realitate', a explicat Valeria Herdea, conform Agerpres.
În opinia sa, este necesară digitalizarea reală la nivelul sistemului, în contextul în care la Casa Națională de Asigurări de Sănătate se lucrează cu calculatoare vechi de 20 de ani.
'Nu poți să ții pasul așa. Oamenii au nevoie să vină și să își actualizeze informațiile', a evidențiat Herdea.
Ea a adăugat că serviciile au crescut de aproximativ 20 de ori față de 2008, iar resursa umană de care dispun Casele de asigurări de sănătate este insuficientă.
'Resursa umană care lucrează la momentul actual în Casa Națională de Asigurări de Sănătate și în Casele de asigurări de sănătate ajunge undeva la 260 de oameni în CNAS și 2.800 în teritoriu, ceea ce la o populație de 16.600.000 de asigurați pe care trebuie să îi gestionezi peste tot este foarte puțin', a semnalat Valeria Herdea.
La 7 aprilie, în fiecare an, este sărbătorită Ziua mondială a Sănătății.