Au început defrișările pe cel mai dificil lot de autostradă din România. Peste 25.000 de copaci vor fi tăiați

Au început defrișările pe cel mai dificil lot de autostradă din România. Peste 25.000 de copaci vor fi tăiați
| Foto: newsweeek

Au început defrișările pe cel mai greu tronson de autostradă construit în țara noastră. Zeci de mii de arbori vor fi puși la pământ pentru a contura viitorul lot de autostradă.

Este vorba de lotul 2 al Autostrăzii Sibiu-Pitești, considerat cel mai greu tronson de autostradă contruit vreodată în România.

Lucrările la noua șosea de mare viteză vor duce, din primăvară, la restricții de circulație pe Valea Oltului.

Momentan defrișările au început în zona județului Vâlcea, iar de săptămâna viitoare muncitorii vor marca arborii din apropierea localităților aflate în județul Sibiu. Numai pe această porțiune peste 25.000 de arbori vor fi tăiați astfel încât utilajele să intre pe teren.

„Aceste defrișări sunt necesare pe de o parte, din studiile geo care se fac în acest moment pentru a fundamenta proiectarea. Pe zona de Sibiu, joi a fost semnat contractul cu ocolul silvic din zonă, în baza căruia se va face marcarea tuturor copacilor, aproximativ 7-8 metri cubi de masă lemnoasă", a declarat Irinel Scrioșteanu, secretar de stat Ministerul Transporturilor, conform ȘtirileProtv.

Tronsonul de aproape 32 de kilometri va lega comuna Boița de localitatea Cornetul din Vâlcea.

Constructorul, o firmă din Turcia, are patru ani la dispoziție să sape în munți, iar planurile prevăd mai multe tuneluri, viaducte, poduri și pasaje.

Lucrările au loc în apropierea Drumului Național 7, pe Valea Oltului, unde autoritățile vor impune restricții de trafic.

Comenteaza