Cluj: Se pot pot depune cererile pentru bilete de tratament pentru 2025/ Cine poate beneficia de tratament gratuit
- Scris de Ziua de Cluj
- 20 Ian 2025, 12:46
- Social
- Ascultă știrea

Casa Judeţeană de Pensii Cluj anunță că, începând de luni, preia cererile pentru acordarea biletelor de tratament.
Casa Judeţeană de Pensii Cluj a anunțat că, începând cu data de 20.01.2025, va prelua cererile pentru acordarea biletelor de tratament.
La sediul Casei Județene de Pensii din Cluj-Napoca cererile se depun la ghişeele 7 și 8.
Instituția a anunțat, totodată, că cererile se pot înregistra și la Casele Locale de Pensii Turda și Dej, dacă solicitanții au domiciliul în raza acestora.
Modelul de cerere se poate descărca de pe site-ul instituției noastre www.pensiicluj.ro de la secțiunea formulare/pensii sau se primește spre completare la ghișeu.
Reprezentanții Casei Județene de Pensii Cluj subliniază că NUMĂRUL DE ÎNREGISTRARE NU REPREZINTĂ UN CRITERIU LA ACORDAREA BILETULUI DE TRATAMENT
Cine poate beneficia de bilete de tratament balnear
Asiguraţii şi pensionarii sistemului public de pensii pot beneficia de tratament balnear, după cum urmează:
- gratuit - pensionarii de invaliditate, în cadrul programului de recuperare întocmit de
medicul expert al asigurărilor sociale; - cu suportarea de către beneficiar a unei contribuţii băneşti - asiguraţii sistemului
public de pensii şi pensionarii.
Durata sejurului unui bilet de tratament este de 16 zile, iar a tratamentului balnear este de 12 zile.
Începând din septembrie 2024, se pot acorda bilete de tratament balnear și soțului/soției asiguratului/pensionarului sistemului public de pensii, care nu este asigurat/pensionar al sistemului public, cu plata integrală a biletului.
Ce categorii de persoane pot beneficia de tratament gratuit
Potrivit Casei Naționale de Pensii Publice, pot beneficia de tratament gratuit:
a) pensionari de invaliditate, în cadrul programului de recuperare întocmit de medicul expert al asigurărilor sociale conform art. 122 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare și art. 109 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii;
b) persoane beneficiare de drepturi stabilite în baza prevederilor Decretului-lege nr.118/1990, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, precum şi persoanele care au calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, stabilită în temeiul dispoziţiilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.214/1999, cu modificările şi completările ulterioare;
c) persoane beneficiare de drepturi stabilite în baza prevederilor Ordonanţei Guvernului nr.105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, din motive etnice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
d) persoane ale căror drepturi sunt stabilite prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
e) persoane beneficiare de drepturi stabilite în baza prevederilor Legii nr. 49/1999 privind pensiile I.O.V.R., cu modificările şi completările ulterioare;
f) persoane ale căror drepturi sunt stabilite prin Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările şi completările ulterioare;
g) persoane care beneficiază de bilete de tratament balnear, cure balneoclimaterice potrivit art. 21 alin. (2), art. 22 și art. 24 din Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cărora li s-a stabilit de către medicul expert al asigurărilor sociale din cadrul caselor teritoriale de pensii, program individual de recuperaresau li s-a emis o recomandare medicală de către medicul curant.
h) persoane ale căror drepturi sunt stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 757/2008 pentru aprobarea acordării biletelor de tratament balnear, în mod gratuit, salariaților care lucrează în mediu radioactiv – zonele I şi II de expunere la radiaţii, la prospectarea, explorarea, exploatarea, preparare minereului de uraniu, precum şi la conservarea şi închiderea perimetrelor miniere.