Concediu paternal pentru toţi taţii salariați! Câte zile libere vor primi
- Scris de Ziua de Cluj
- 28 Mai 2024, 15:03
- Social
- Ascultă știrea
Deputaţii au adoptat proiectul de lege care prevede acordarea concediului paternal tuturor taţilor care au calitatea de salariat în baza unui contract de muncă/raport de muncă legal, precum și extinderea duratei actuale a acestui concediu.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2022, prin care se prevede transpunerea unor dispoziţii din Directiva (UE) 2019/1158 a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 iunie 2019 privind echilibrul dintre viaţa profesională şi cea privată a părinţilor şi îngrijitorilor şi de abrogare a Directivei 2010/18/UE a Consiliului.
Principalele măsuri adoptate se referă la acordarea concediului paternal şi a indemnizaţiei aferente acestuia tuturor taţilor care au calitatea de salariat în baza unui contract de muncă sau a unui raport de muncă, încheiat conform legii, şi eliminarea prevederilor care fac trimitere la calitatea de asigurat a titularului în cadrul sistemului asigurărilor sociale de stat, precum și la introducerea unei prevederi prin care se asimilează salariaţilor şi următoarele categorii de persoane:
- cele care au încheiate contracte de activitate sportivă,
- convenţii de muncă individuale,
- contracte de mandat,
- contracte de management,
- cele care desfăşoară activităţi ca urmare a unei funcţii de demnitate publică şi
- cele care au contracte de management şi de administrare, încheiate potrivit Legii nr.95/2006;
De asemenea, proiectul se mai referă la și extinderea duratei actuale a concediului paternal, de la 5 zile lucrătoare la 10 zile lucrătoare, la completarea reglementărilor actuale privind interdicţia de concediere a salariatului pe perioada efectuării concediului paternal, precum și la introducerea de reglementări privind sancţiunile în cazul nerespectării prevederilor legislaţiei naţionale care transpun prevederile directivei.
Legea merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis.