Două "punți" de la Guvern pentru bugetari, în 2025. Când vor avea o minivacanță de 7 zile
- Scris de Ziua de Cluj
- 14 Oct 2024, 16:05
- Social
- Ascultă știrea

Bugetarii vor avea o minivacanţă de șapte zile anul acesta, după ce Guvernul a decis să lege printr-o punte două sărbători legale cu weekendul.
Bugetarii ar putea avea o minivacanţă de 7 zile chiar la începutul anului viitor, de miercuri, 1 ianuarie, şi până marți, 7 ianuarie, după ce Ministerul Muncii a depus un proiect de HG care prevede ca 3 ianuarie, care cade vineri, să fie zi liberă.
Așadar, bugetarii vor începe anul 2025 cu o săptămână liberă, urmând să înceapă lucrurul abia miercuri, 8 ianuarie, pentru că zilele de 4 și 5 ianuarie sunt în weekend, iar ziua de 3 ianuarie va face "punte" între zilele de 1 și 2 ianuarie și zilele de 6 și 7 ianuarie.
O altă minivacanță, de data aceasta de doar 4 zile, se conturează și de Ziua Muncii, când potrivit propunerii de act normativ, ziua de 2 mai va fi liberă, făcând punte între 1 mai și weekendul 3-4 mai.
„Instituțiile publice și autorizațiile publice îşi vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la data de 31 ianuarie 2025, respectiv 31 mai 2025 potrivit planificărilor stabilite”, precizează Ministerul Muncii, potrivit adevarul.ro.
Există, însă, și anumite sectoare ale administrației publice și economiei care nu vor putea întrerupe activitatea în perioada respectivă. De exemplu, angajații din locurile de muncă unde activitatea nu poate fi întreruptă din cauza specificului procesului de producție nu vor beneficia de aceste zile libere. De asemenea, magistrații și personalul din instanțele judecătorești care au procese programate în aceste zile nu vor putea să se bucure de zilele libere.
În plus, Ministerul Finanțelor va continua operațiunile de încasări și plăți pe 3 ianuarie și 2 mai 2025, asigurându-se că toate tranzacțiile sunt înregistrate corespunzător. Unitățile Trezoreriei Statului vor gestiona aceste operațiuni, iar orice retururi legate de încasări vor fi, de asemenea, procesate în aceleași zile.
Zile libere în 2025
În anul 2025, sunt declarate, prin lege, 17 zile drept sărbători legale. Dintre acestea, 4 pică în weekend și 13 în timpul săptămânii. Cum Guvernul acordă încă 2 zile libere (3 ianuarie și 2 mai), pentru a crea punți cu weekendurile, numărul zilelor libere urcă la 19.
Iată lista zilelor libere în 2025:
1 ianuarie – Anul Nou (miercuri)
2 ianuarie – A doua zi după Anul Nou (joi)
3 ianuarie – propusă ca punte (vineri)
6 ianuarie – Bobotează (luni)
7 ianuarie – Sfântul Ion (marți)
24 ianuarie – Ziua Principatelor Române (vineri)
18 aprilie – Vinerea Mare (vineri)
20 aprilie – Paștele ortodox (duminică)
21 aprilie – A doua zi de Paște (luni)
1 mai – Ziua Muncii (joi)
2 mai – propusă ca punte (vineri)
1 iunie – Ziua copilului (duminică)
8 iunie – Rusaliile (duminică)
9 iunie – A doua zi de Rusalii (luni)
15 august – Sfânta Maria (vineri)
30 noiembrie – Sfântul Andrei (duminică)
1 decembrie – Ziua Marii Uniri (luni)
25 decembrie – Crăciunul (joi)
26 decembrie – A doua zi de Crăciun (vineri)