Calendarul sărbătorilor legale din 2023. Care sunt cele 15 zilele libere pentru angajați
- Scris de Ziua de Cluj
- 27 Dec 2022, 13:24
- Social
- Ascultă știrea
2023 vine cu mai multe zile libere decât au fost în 2022, pentru că mai multe dintre acestea pică, de această dată, în timpul săptămânii.
În total, în 2023, ai 15 zile libere, conform Codului Muncii. Însă te poți bucura de zile libere și cu alte ocazii, pentru evenimente în familie, pentru studii sau dacă nu ți-ai luat ziua liberă de Recensământ, poți profita de ea până în mai 2023.
Descoperă mai jos care sunt zilele libere ale anului 2023 și când îți poți programa mini-vacanțe.
Calendar sărbători legale 2023. Când pică Paștele
Codul Muncii prevede în articolul 139 [enumerarea sărbătorilor legale în care nu se lucrează] cele 15 zile libere în care nu se lucrează în România:
Calendar zilele libere în 2023
- 1 ianuarie – duminică – Anul Nou
- 2 ianuarie – luni – A doua zi după Anul Nou
- 24 ianuarie – marți – Ziua Unirii Principatelor României
- 14 aprilie – vineri – Vinerea Mare
- 16 aprilie – duminică – Paște ortodox
- 17 aprilie – luni – A doua zi de Paște ortodox
- 1 mai – luni – Ziua Muncii
- 1 iunie – joi – Ziua Copilului
- 4 iunie – duminică – Rusalii
- 5 iunie – luni – a doua zi de Rusalii
- 15 august – marți – Adormirea Maicii Domnnului
- 30 noiembrie – joi – Sfântul Andrei
- 1 decembrie – vineri – Ziua Marii Uniri
- 25 decembrie – luni – Crăciunul
- 26 decembrie – marți – A doua zi de Crăciun
- două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creștine, pentru persoanele aparținând acestora.
15 zile libere legale în 2023
2023 se anunță a fi un an mai bun, din acest punct de vedere, deoarece ai mai multe zile libere decât în 2022. Cu toate că legea prevede același număr de sărbători legale ca în 2022, mai multe dintre aceste zile pică în timpul săptămânii.
Iată mai jos care sunt zilele libere care pică în weekend și care pică în timpul săptămânii, așa cum arată calendarul sărbătorilor legale din 2023:
Calendar sărbători legale 2023. Zile libere care pică în weekend
- 1 ianuarie – duminică – Anul Nou
- 16 aprilie – duminică – Paște ortodox
- 4 iunie – duminică – Rusalii
Sărbători legale care pică în timpul săptămânii
Există 12 zile libere de care te poți bucura în timpul săptămânii, prin care îți poți crea punți și minivacanțe. Iată care sunt acestea, mai jos:
- 2 ianuarie – luni – A doua zi după Anul Nou
- 24 ianuarie – marți – Ziua Unirii Principatelor României
- 14 aprilie – vineri – Vinerea Mare
- 17 aprilie – luni – A doua zi de Paște ortodox
- 1 mai – luni – Ziua Muncii
- 1 iunie – joi – Ziua Copilului
- 5 iunie – a doua zi de Rusalii
- 15 august – marți – Adormirea Maicii Domnnului
- 30 noiembrie – joi – Sfântul Andrei
- 1 decembrie – vineri – Ziua Marii Uniri
- 25 decembrie – luni – Crăciunul
- 26 decembrie – marți – A doua zi de Crăciun
- două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creștine, pentru persoanele aparținând acestora.
În plus, dacă nu ți-ai luat încă ziua liberă pentru Recensământ, atunci când ai făcut auto-recenzarea online – poți alege să iei această zi liberă până în luna mai 2023.
Când îți poți crea mini-vacanțe în 2023
Există și numeroase ocazii în care să-ți programezi mini-vacanțe. Iată care sunt acestea, mai jos:
Anul Nou: ai 3 zile libere – 31 decembrie 2022 (sâmbătă), 1 și 2 ianuarie (luni și marți). Îți poți programa o ieșire frumoasă la munte cu prietenii sau zile armonioase acasă alături de cei dragi.
Paștele Ortodox: ai 4 zile libere – 14 aprilie, Vinerea Mare (vineri), 15 aprilie, Sâmbăta Mare (sâmbătă), 16 aprilie, Paștele (duminică), 17 aprilie, a doua zi de Paște ortodox (luni). Poți petrece sărbătorile alături de cei dragi, acasă, la munte, la mare sau în orice loc alegi să-ți faci aceste sărbători.
1 mai: ai 3 zile libere – 29 aprilie (sâmbătă), 30 aprilie (duminică), 1 mai, Ziua Muncii (luni). Poate fi primul weekend în care mergi la mare, dacă vremea este bună, sau poți merge la munte sau într-un loc apropiat de natură.
Rusaliile: ai 3 zile libere – 3 iunie (sâmbătă), 4 iunie, prima zi de Rusalii (dumnică), 5 iunie, a doua zi de Rusalii (luni). Este o perioadă mai caldă, deci poți alege să-ți petreci acest weekend prelungit la mare sau la munte.
Sfântul Andrei și Ziua Marii Uniri: ai 4 zile libere – 30 noiembrie, Sfântul Andrei (joi), 1 decembrie, Ziua Marii Uniri (vineri), 2 decembrie (sâmbătă), 3 decembrie (duminică). Poți sărbători alături de prieteni și familie și poți profita de această mini-vacanță pentru a merge la munte – poate este un moment bun să schiezi.
Crăciunul: ai 4 zile libere: 23 decembrie (sâmbătă), 24 decembrie, Ajunul Crăciunului (duminică), 25 decembrie, Crăciunul (luni), 26 decembrie, a doua zi de Crăciun (marți). Este o mini-vacanță de 4 zile în care poți petrece sărbătorile cu familia extinsă sau cu prietenii, la munte sau acasă.
Românii ar putea avea o nouă zi liberă
Calendar sărbători legale 2023: de anul viitor, numărul zilelor libere legale ar urma să crească, data de 6 ianuarie urmând să fie inclusă în lista zilelor de sărbătoare legală în care nu se lucrează. Decizia depinde de Camera Deputaților care urmează să adopte propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea alin.(1) al art.139 din Legea nr.53/2003 – Codul Muncii.
La nivel european, România se află pe ultimele poziții în ceea ce privește numărul de zile libere legale, aceasta fiind depășită de țări precum Malta, Slovacia, Spania, Italia, Austria, se arată într-un studiu realizat de Institutul Eurofound, potrivit BestJobs.