„Înghesuială” în Parcul Pădure Bungăr din Dej, în Săptămâna Verde

„Înghesuială” în Parcul Pădure Bungăr din Dej, în Săptămâna Verde
| Foto: Facebook Costan Morar

Sute de elevi dejeni au vizitat, în cadrul evenimentului Săptămâna Verde, Parcul Pădure Bungăr, inaugurat la sfârșitul săptămânii trecute de municipalitate.

Săptămâna Verde este un program desfășuat la nivelul unităților de învățământ din Dej prin care copiii de toate vârstele, de la cei de grădiniță până la elevii e liceu, se pot bucura de ieșiri în aer liber, în spațiile verzi amenajate în Dej. Anul acesta, ei s-au „înghesuit” în Parcul Pădure Bungăr, proaspăt inaugurat.

Pădurea Bungăr este o investiție realizată pe fonduri europene, de aproximativ 3 milioane de euro, iar modernizarea acesteia a constat în amenajarea unei zone degradate într-una de agrement.

„S-a investit în această zonă în special pe aleile principale și cele secundare, pietonale, există piste de biciclete, de alergare, avem trei terenuri de sport, dar și o zonă de fitness. Avem locuri de joacă pentru copii șide asemenea, avem un parc atractiv pentru cei care sunt mai curajoși, un teatru de vară și o zonă de picnic. Nu în ultimul rând, avem și o zonă pentru animale de companie.

Prin acest proiect am transformat Pădurea Bungăr, o zonă iubită și frecventată de dejeni, dintr-un spațiu degradat, într-un parc modern pentru toate vârstele, cu spații pentru sport, relaxare, socializare.

Redarea Parcului Pădurea Bungăr în folosul comunității noastre, este parte a proiectului meu de suflet, un oraș pentru noi toți. La deschidere au fost mii de oameni, iar în prima săptămână de la deschidere au fost sute de copii să viziteze parcul, în cadrul Programului Săptămâna Verde”, a declarat primarul Costan Morar.

Comenteaza