Pe lângă imobiliare, Clujul e și în topul divorțurilor, și în cel al oamenilor cu facultate
- Scris de Sergiu Tămaș
- 01 Feb 2023, 11:55
- Social
- Ascultă știrea
Aproape un sfert din oamenii județului Cluj au absolvit studii superioare, iar 10% din populația de aici este divorțată.
Clujul este bine-cunoscut pentru prețurile prohibitive și supraevaluate în ceea ce privește locuințele. Cluj-Napoca este cel mai scump oraș de locuit din România.
Județul Cluj se clasează și în alte două topuri: al divorțaților și al oamenilor cu studii superioare.
„În municipiul București se regăsește cea mai mare pondere a persoanelor divorțate (15,4%), iar o zecime
dintre locuitorii județelor Cluj și Timiș sunt divorțați (10,0%, respectiv 10,4%)”, se arată în în datele provizorii ale Recesământul Populației și Locuințelor (RPL) 2021, realizat în 2022, cu dată de referință 1 decembrie 2022, potrivit INS.
Aproape jumătate dintre români sunt căsătoriți.
„Aproape jumătate din populația rezidentă (47,9%) cuprinde persoane care au starea civilă legală de
căsătorit(ă). Sunt căsătoriți 4.495,5 mii bărbați și 4.629,7 mii femei. Două persoane din 5 nu au fost
niciodată căsătorite, iar persoanele văduve reprezintă 5,2% din totalul populației rezidente”, mai arată sursa citată.
Clujul, în topul oamenilor cu facultate
Județul Cluj ocupă poziția a doua (dacă luăm mun. București și jud. Ilfov la un loc) în topul studiilor superioare. Aproximativ un sfert dintre oamenii din județul Cluj au diplomă de facultate.
„Mai mult de o treime dintre locuitorii municipiului București (35,2%) și circa un sfert dintre cei din județele Ilfov (25,2%) și Cluj (24,6%) au studii superioare. La popul opus se plasează județele Vaslui, Călărași și Botoșani unde ponderea populației cu studii superioare este mai mică de 8% (7,2%, 7,4% și, respectiv, 7,9%)”, mai arată sursa citată.
Sursă grafic: RPL provizoriu 2021 - INS
„Din totalul populației rezidente, 43,5% au nivel mediu de educație (postliceal, liceal, profesional,
învățământ complementar sau de ucenici), 40,5% nivel scăzut (preșcolar, primar, gimnazial sau fără școală
absolvită) și 16,0% nivel superior”, se mai arată în datele provizorii din RPL 2021.