"U" Mobitelco a ieşit din tunel: 80-73 cu Energia Rovinari

După două eşecuri consecutive, elevii lui Niksa Bavcevic au reuşit să-şi revină şi să câştige un meci extrem de important, dar şi dificil, cel de la Târgu-Jiu, cu Energia Rovinari. „U" Mobitelco s-a impus în Oltenia cu 80-73 şi se menţine în plasa primelor clasate în Liga Naţională.
">

Clujenii au avut în mână partida de ieri, pe care au dominat-o, în ciuda momentelor în care gazdele au reuşit să aibă avantaj pe tabelă. La prima pauză, scorul era 25-23 pentru Darby şi ai lui, care au reuşit să-şi păstreze poziţia şi la intrarea la cabine, 40-39. În sfertul trei, clujenii au dominat copios, reuşind să marcheze de la distanţă în momente cruciale. Nakic (foto) a venit excelent de pe bancă cu două aruncări din spatele semicercului, Nikolov a scuturat şi el plasa, astfel că soarta întâlnirii părea clară şi înaintea ultimei pauze, 61-54. În ultimul act, gorjenii n-au reuşit să întoarcă soara întâlnirii câştigată de „studenţi", 80-73. Nikolov, cu 19 puncte, Silvăşan (15) şi Barnette (13) au fost cei mai buni marcatori ai învingătorilor, în timp ce de la gazde Luis Darby a fost „one-man-show", cu 31 de puncte înscrise. Următorul meci al clujenilor se va juca joi, în Sala Sporturilor „Horia Demian", contra SCM Craiova. 

 

Etichete
Comenteaza