Cum se prezintă terenul pe care „U" va relua lupta pentru evitarea „matineului"

Cum se prezintă terenul pe care „U
Mai sunt mai puţin de şase zile până când Universitatea va întâlni Steaua pe Cluj Arena, iar gazonul de pe stadionul de lângă Parcul Central arată destul de bine.

Dacă în urmă cu aproximativ un an, oficialii „Şepcilor roşii" îşi făceau griji legate de suprafaţa de joc pe care urmau să întâlnească Steaua, lucrurile par să se fi schimbat în bine, măcar din acest punct de vedere. Gazonul de pe Cluj Arena arată destul de bine, deşi există unele porţiuni în care terenul e destul de moale, iar iarba ofilită. Clujenii vor reveni sâmbătă în ţară şi vor efectua un singur antrenament pe stadionul din centrul oraşului înainte de duelul cu Steaua.

Steaua va întâlni mâine seară pe Ajax Amsterdam, în returul „16"-imilor Europa League, pe un gazon al „Naţionalului" din Bucureşti, caracterizat de gsp.ro drept „groaznic". Patru zile mai târziu, elevii lui Laurenţiu Reghecampf vor veni în Ardeal pentru meciul împotriva Universităţii, iar partida nu va fi afectată de starea gazonului, a dat asigurări Radu Raţiu, directorul societăţii Cluj Arena. „Nu există comparaţie între felul în care a arătat anul trecut gazonul şi faţa pe care o are acum. Nu s-a intrat deloc pe el în ultimele trei luni, s-au desfăşurat lucrările normale de întreţinere, aşa că starea lui e chiar bună", a explicat Raţiu. Oficialul Cluj Arena spune că sunt şanse mici ca instalaţia de încălzire a gazonului să fie pornită, având în vedere că nu se anunţă temperaturi foarte scăzute. „Nu cred că e cazul să pornim instalaţia de încălzire pentru că terenul nu va îngheţa în următoarele zile. Dacă va fi cazul, probabil că-i vom da drumul săptămâna viitoare", a spus Raţiu.

Echipa clujeană e cantonată până vineri în Antalya, urmând să ajungă abia sâmbătă la Cluj. Elevii lui Ioan Viorel Ganea vor efectua un singur antrenament pe stadionul de lângă Parcul Central, programat să se desfăşoare duminică seara. Partida dintre „U" şi Steaua Bucureşti e programată luni, de la ora 19:30, iar biletele s-au pus în vânzare începând de luni, la casele special amenajate la stadion. Conform înţelegerii parafate între administraţia Cluj Arena şi FC „U", clubul va vira chiria aferentă meciului de luni, imediat după joc. În acest sens, Horia Ţiril, administratorul judiciar al societăţii care manageriază clubul, s-a întâlnit în urmă cu câteva zile cu administraţia Cluj Arena. „Practic, datele contractuale nu s-au schimbat, cuantumul chiriei a rămas acelaşi, de 7500 de euro pe meci. Banii vor fi achitaţi, conform înţelegerii, imediat după meci. A fost o întâlnire inclusiv cu domnul Ţiril, în care am discutat pe tema contractului. Sperăm că de acum încolo nu vor fi probleme", a spus Raţiu. Universitatea are în acest moment o datorie de peste 100.000 de euro către Cluj Arena SA, aferentă chiriei pentru meciurile disputate în ultimele şase luni. Creanţa a fost, însă, „îngheţată" în momentul în care societatea care administrează clubul a intrat în procedură de insolvenţă.

 

 

Etichete
Comenteaza