Euro 2016: Polonia, prima echipă calificată în sferturile de finală

Euro 2016: Polonia, prima echipă calificată în sferturile de finală
Echipa naţională de fotbal a Poloniei a câştigat, sâmbătă, meciul cu reprezentativa Elveţiei, scor 1-1, (5-4 după loviturile de departajare) în prima optime de finală de la Euro 2016, disputată la Saint Etienne. În urma acestui rezultat, polonezii s-au calificat în sferturi.

Au marcat: Shaqiri 81' / Blaszczykowski 39'.

Naţionala Poloniei s-a calificat în sferturile de finală la Campionatul European din Franţa, scor 1-1, (5-4 după executarea loviturilor de departajare), în meciul cu Elveţia. Granit Xhaka a ratat singurul penalty pentru Elveţia.

0-1: Grosicki poartă o acţiune, are noroc şi rămâne cu mingea la picior, pasează mai departe, Milik are inspiraţia de a lăsa balonul să treacă, iar Kuba Blaszczykowski finalizează calm, cu dreptul, pe sub Sommer.

1-1: Fundaşii polonezi au respins o centrare a lui Ricardo Rodriguez, mingea a ajuns la Shaqiri, iar mijlocaşul lui Stoke înscrie ceea ce va rămâne, probabil, golul turneului. Foarfecă de la 16 metri, cu stângul, în plasa laterală.

ELVEŢIA: Sommer - Lichtsteiner, Schar, Djorou, Rodriguez - Behrami (Fernandes 77), Xhaka - Shaqiri, Dzemaili (Embolo 58), Mehmedi (Derdiyok 70) - Seferovic. Selecţioner: Vladimir Petkovic.

POLONIA: Fabianski - Piszczek, Pazdan, Glik, Jedrzejczyc - Blaszczykowski, Krychowiak, Maczynski (Jodlowiec 101'), Grosicki (Peszko 104') - Milik, Lewandowski. Selecţioner: Adam Nawałka.

Cartonaşe galbene: Schar 55', Djorou 117' / Jedrzejczyk 58', Pazdan 112'.
Cartonaşe roşii: -.

Arbitri: Mark Clattenburg, Simon Beck, Jake Collin; adiţionali: Anthony Taylor, Andre Marriner (toţi din Anglia); rezervă: Tasos Sideropoulos (Grecia).

Observatori: Nikolay Levnikov (Rusia), Nodar Akhalkatsi (Georgia).

Comenteaza