Apostu vine luni pe Cluj Arena

Apostu vine luni pe Cluj Arena
Fanii Universităţii vor avea parte de un motiv în plus de îngrijorare luni, la meciul cu FCM Târgu Mureş. Antrenorul Ioan Ovidiu Sabău l-a convins pe Bogdan Apostu să semneze un contract pentru un an şi jumătate cu FCM, iar atacantul ar putea fi inclus în lotul pentru disputa de luni, care va începe la ora 19:00, în direct pe Dolce Sport şi live-text pe ziuadecj.ro.

FCM Târgu Mureş continuă să se întărească în tentativa destul de dificilă de a se salva de la retrogradare. După ce l-au reinstalat pe Ioan Ovidiu Sabău pe banca tehnică, oficialii echipei mureşene au bătut palma cu atacantul Bogdan Apostu, care a evoluat în tur pentru Petrolul Ploieşti. Apostu va avea drept de joc încă de luni, în meciul cu Universitatea.

"Îmi doream de mai mult timp să lucrez cu Ioan Ovidiu Sabău. Până acum nu am avut ocazia şi de cum aceasta s-a ivit am acceptat imediat oferta. Consider că valoarea lotului FCM este mult peste locul ocupat în clasament şi am convingerea că ne vom putea îndeplini obiectivul", a spus Apostu. În ultimele două partide, de la instalarea lui Sabău pe banca tehnică, formaţia din Târgu Mureş a reuşit să obţină şase puncte şi a ajuns pe locul 14, primul peste linia retrogradării, dar la egalitate cu Sportul, echipă aflată o poziţie mai jos. În tur, meciul dintre FCM şi "U" s-a încheiat la egalitate, 1-1, gazdele reuşind să egaleze în ultimul minut de prelungiri.

 

Comenteaza