Amintiri de epocă. Cum a învins "Gogu" Munteanu CFR-ul doctorului Rădulescu

"Clujul mi-a fost drag de când am ajuns să-l cunosc. Şi aici m-am simţit iubit cu adevărat pentru ceea ce făceam, pentru pasiunea numită fotbal".

Pe vremea când Ion Munteanu sau "Gogu" Munteanu (aşa cum îl ştiau pe vremuri clujenii) îmbrăca tricoul Universităţii, fotbalul însemna educaţie şi respect, iar primele de joc se măsurau în aplauzele generoase ale publicului. Era imposibil de cuantificat euforia unui succes, aşa cum un derby între Universitatea şi CFR nu avea amploarea pe care o are astăzi.

"Gogu" Munteanu venit la Cluj ca student şi-a jucat 4 ani în tricoul "Şepcilor roşii". Lui Totoianu, portarul ceferiştilor, i-a dat-o de două ori decisiv în "aţe", o dată direct din corner. De-atunci n-a mai învins-o "U" Cluj pe CFR în prima ligă. Din 1972..,

Boemia şi fotbalul cu parfum de romanţă s-au pierdut în timp, sfârşind sub jugul unei realităţi austere, fade, în care câştigă, aproape întotdeauna, cel mai bogat. Dar dacă dăm praful la o parte, poveştile prind din nou viaţă. Căutând în arhiva amintirilor, fostul căpitan al "studenţilor", Remus Câmpeanu, îi face o scurtă caracterizare lui Munteanu. "Şuta cu multă uşurinţă şi făcea legătura extraordinar între mijloc şi atac. În faţă juca Mihai Adam, toţi se temeau de Adam, dar Gogu apărea mereu şi înscria când nu te aşteptai. Şi era un tip de viaţă, îi plăcea mult viaţa", îl caracterizează fostul fundaş pe băcăuanul din atacul Universităţii.

Gogu Munteanu a stat patru ani aici, pe Someş, iar acum vine în vizită. Se întoarce mereu cu plăcere. Acum o face şi pentru că fiul său, Vlad Munteanu, a ajuns să conducă destinele clubului unde şi-a trăit cea mai frumoasă perioadă a vieţii. „I-am zis lui Vlad că Universitatea nu e un club oarecare, el ştia asta, dar am ţinut să-i precizez şi eu. La "U" înveţi să iubeşti. Eu asta am făcut la Universitatea. Acest club mi-a oferit una dintre cele mai fericite perioade ale existenţei mele. Uite, şi acum ştiu drumul către stadion", povesteşte "Gogu" Munteanu. "Eu am început să joc la Bacău, iar în '69 am dat la facultate, am venit la Cluj. Am fost primit la Universitatea şi m-am adaptat imediat. Câmpeanu era principala voce din echipă. Eram o familie şi jucam pur şi simplu din plăcere, iar oamenii ne opreau pe stradă întotdeauna. Te iubeau, era ceva incredibil. Bine, Universitatea era iubită peste tot, inclusiv la Bucureşti. Jucam în capitală şi veneau la noi profesori, doctori sau ingineri şi pur şi simplu doreau să stea de vorbă cu noi. Şi ne aplaudau, şi Doamne, cât ne mai stimau."

24 octombrie 1971

CFR şi Universitatea îşi dau întâlnire în derby-ul oraşului. Meciul se joacă pe "Municipal", dar feroviarii au statut de echipă gazdă. Fraţii Bretan, Ţegean şi Octavian Ionescu conduc echipa din teren, iar pe bancă se află Constantin Rădulescu. Universitatea îi are pe Pexa, Solomon, Dan Anca şi pe Mihai Adam. Mulţimea freamătă, tribunele din ciment tremură sub vuietul extatic. 20.000 de suflete înghit un aer rece şi tomnatic. E 0-0, se joacă pe contre. "U" nu găseşte drumul spre gol, iar antrenorul Onisie îl cheamă de la încălzire pe Munteanu. Băcăuanul intră în teren şi cu un sfert de ceas înainte de final ridică tribunele în picioare! Un corner banal, Pexa şi Solomon urcă în careul lui Totoianu, dar Munteanu trage direct pe poartă, cu efect, iar portarul CFR-ului e bătut. E 1-0, "U" câştigă duelul cu rivalii de la CFR. "Am fost naşul lor. Era un meci special, ne bucuram să jucăm cu ei, eram mulţi şi prieteni. Lui Toto (Totoianu- n.r.) i-am dat-o direct din corner. Exersam, eu mai dădusem încă vreo 3 goluri din corner înainte."

3 mai 1972

Returul avea să se joace pe 3 mai. "U" e echipa gazdă, se bate pentru primele locuri, iar CFR-ul are nevoie mare de puncte, e în subsolul clasamentului.

Scenariul e identic. Stadionul vuieşte din nou, "U" e simpatizată de cei mai mulţi. Se cântă şi se încurajează, oamenii îşi dau drumul într-un îndemn comun şi fierbinte: "U". Ceferiştii se luptă pentru fiecare minge, dar nu se pot opune unei formaţii redutabile a Universităţii. Munteanu e titular de această dată şi îşi creează câteva ocazii, spre satisfacţia mulţimii. În tur îi dăduse gol lui Totoianu, dar acum acesta era doar pe bancă, poarta CFR-ului fiind apărată de Gadja. Doctorul Rădulescu e nevoit să-l schimbe apoi. Totoianu revine între buturi, iar scenariul prinde din nou contur. Uifăleanu pătrunde pe stânga, şutează puternic, în bară, Munteanu apare din spate şi marchează. Final, 1-0, "U" se impune. "Am fost apostrofaţi după meci. Ştiu că eram pe unde-i acuma Hotel Sport, prin zona aceea, şi câţiva oameni au venit să ne facă scandal. CFR-ul era la retrogradare. Ne-au reproşat de ce nu i-am lăsat să câştige. O prostie, noi jucam pentru noi. Uifăleanu era cu nevasta şi a lăsat-o singură. A văzut că cineva mă apostrofează şi-a venit cu o umbrelă, gata să intervină. Ne-am distrat copios apoi", mai spune Gogu Munteanu.

"Dincolo de fotbal, Universitatea era o familie adevărată, noi eram mereu împreună. Şi ştiam ce înseamnă şi viaţa şi fotbalul. Ne distram, dacă mă întrebi, că aşa era vremea. Mergeam la restaurantul Metropol, care era pe Horea şi serveam un vin, cântam, ne distram. Sau mergeam unde e cazinoul acuma, mai ales vara, când era cald. Eram odată pe lac la Chios, pe insuliţă şi sărbătoream o victorie. Câmpeanu îl pusese pe ăla cu vioara să ia un mititel în arcuş şi să cânte. Şi-a luat micul şi ce ne mai cânta... Eram ca nişte staruri din ziua de astăzi, doar că făceam şcoală, iar fotbalul însemna pasiune. Trăiam prin fotbal"

Epilog

Dar dragostea asta şi respectul le-am trăit cu adevărat când ajungeam prin cine ştie ce colţ de ţară. Odată am ajuns printr-o comună, Hida. Autobuzul nu putea merge pe drumul ăla şi-am coborât şi-am luat-o toţi pe jos. Oamenii stăteau în poartă, ne invitau la masă, ne chemau, ne strigau, imaginează-ţi o uliţă noroiasă plină de oameni. Şi-atunci.. şi acuma îmi aduc aminte, a venit o doamnă cam la vreo 80 de ani, şi mi-a zis. "Bine, maică, că a dat Dumnezeu şi v-am văzut şi noi". Cred că asta spune tot despre Universitatea Cluj, ce a însemnat şi ce înseamnă Universitatea."

Gogu Munteau, despre

• ...Dan Anca: „Ara terenul în lung şi-n lat, era de neoprit, nu avea plămâni, un fotbalist formidabil, n-am mai văzut aşa ceva. Dacă e să-l raportăm la ziua de astăzi, era genul lui Bourceanu. Dar să nu înţelegeţi greşit, era mult mai bun"
• ...Pexa, Solomon: "Erau fundaşii centrali, doi dintre cei mai puternici pe care i-am văzut şi cu care am jucat. Şi aveau o eleganţă extraordinară. Era o plăcere să-i vezi cum joacă împreună"
• ...CFR: „Noi eram prieteni cu mulţi de la CFR Cluj. Eu mi-am făcut şi un revelion cu Octavian Popescu, eram ca fraţii, ne înţelegeam nemaipomenit. Şi nu numai cu el. Au avut şi echipă bună, erau fraţii Bretan, iar antrenorul lor era Doctorul Rădulescu"

24 octombrie 1971

CFR - "U" Cluj 0-1
Stadion: Municipal A marcat: Ion Munteanu (76)
CFR - Totoianu - Lupu, Vişan, Szeke, Roman - M. Bretan, D.Cojocaru - Sorin Bretan, Ţegean, O. Ionescu, Donici
Antrenor: Dr. Constantin Rădulescu

"U": Ştefan -Creţu, Pecsa, Solomon, Mihăilă - Anca, Lazăr - Uifăleanu, D.Barbu (Munteanu, 50), Adam, Lică
Antreor: Ştefan Onisie

13 mai 1972

"U"- CFR 1-0 Stadion: Municipal
A marcat: Ion Munteanu (78)

"U" Cluj: Ştefan - Creţu, Pecsa, Solomon, Câmpeanu - Anca, V. Mureşan -Uifăleanu, Munteanu, Adam, Lică
Antrenor: Ştefan Onisie

CFR: Gadja (Totoianu, 72) - Lupu, Dragomir, Penzeş, J.Roman- M. Bretan, Cojocaru - S. Bretan, Soo, O.Ionescu, R.Petrescu
Antrenor: Dr. Constantin Rădulescu