Andrei Cordea ar fi refuzat să joace în Petrolul - CFR Cluj. Ce spune Marius Șumudică
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 09:24
- Sport
- Ascultă știrea
Antrenorul formației din Gruia a încercat să explice absența celui mai important jucător din lot.
Odihnit în meciul din Cupa României contra rivalei din oraș, Universitatea, Andrei Cordea nu a fost prezent pe foaia de joc nici la Ploiești. Absența sa a ridicat semne de întrebare, iar Marius Șumudică a încercat să găsească o explicație.
Antrenorul susține că jucătorul a acuzat probleme mentale și nu și-a dorit să evolueze, însă situația pare a fi una mult mai complicată.
"Nu pot să vă spun de ce. Nu pot. Am vorbit ieri cu el, mi-a zis că traversează o perioadă mai puțin bună, că nu se simte bine, ceva de genul ăsta, dar nimic elocvent. Îl cunosc, îl știu. În momentul în care a avut probleme a trecut peste, a jucat. Nu-l acuz cu nimic, este un jucător deosebit pentru mine, dar nu vă pot da mai multe detalii fiindcă mă depășește.
Doar mi-a spus că nu poate să joace și că nu este OK din punct de vedere mental pentru jocul ăsta. Că nu este bine mental, că-l doare tot corpul, că are niște dureri, ceva de genul ăsta. Am vorbit cu doctorul, am înțeles că i-a luat temperatura, absolut tot.
Credea că e o viroză, dar nu s-a confirmat. Repet: am o relație bună cu el, mi-a spus că nu poate să înceapă acest joc din punct de vedere mental. În Cupă n-a jucat, l-am odihnit. Nu știu ce s-a întâmplat între timp și nu vreau să intru în detalii, fiindcă mă depășește situația. Eu am rămas surprins", a spus Șumudică, potrivit Digisport.











