Antrenorul Ceahlăului a acuzat, voalat, arbitrajul din meciul cu CFR

Antrenorul Ceahlăului a acuzat, voalat, arbitrajul din meciul cu CFR
Fără să facă acuzaţii concrete, Costel Enache, tehnicianul echipei Ceahlăul, s-a arătat deranjat de modul cum a fost arbitrat în meciul perdut în faţa clujenilor de la CFR, scor 1-2

"Diferenţa de valoare individuală şi-a spus cuvântul. Nu pot decât să mă declara mulţumit de atitudinea jucătorilor mei. Ţinând cont că suntem o echipă nou-promovată mi-era teamă că nu ne vom reveni psihic după meciul cu Dinamo. Ne-am revenit, însă, şi acum trebuie să continuăm pe acelaşi drum. Puteam să obţinem mai mult azi, în teren am stat destul de bine, am controlat în mare parte jocul. Nu vreau să vorbesc despre arbitraj, s-ar putea să lansez nişte acuze fără să fie justificate. Pot să scot ceva în evidenţă, iar aici statistica mă ajută: suntem singura echipă din liga I care n-a primit niciun 11 metri, dar am schimb s-au dictat cele mai multe împotriva noastră. Au fost nervi la vestiare, adrenalină, suntem bărbaţi, avem orgolii. A fost un meleu, de scurtă durată, dar n-am văzut nimic. Cei care au lipsit azi, poate ar fi lipsit şi dacă ar fi fost apţi. Mai avem de lucru, nu suntem încă o echipă cu un modul de joc foarte bine structurat", a explicat Enache.

Tehnicianul a fost susţinut şi de Vlad Achim, marcatorul golului Ceahlăului: „Am dominat aproape tot meciul şi nu meritam să pierdem. Am avut mai multe ocazii de gol. Am dus mingea mult în careul advers, dar din păcate nu am putut scoate mai mult. Ne-am dorit foarte mult să demonstrăm că meciul cu Dinamo a fost un accident. La faza penalty-ului a fost mai mult fault în atac decât lovitură de la 11 metri pentru CFR".

Comenteaza