Baschetbalişii speră să spargă şirul înfrângerilor la Târgu-Jiu

Baschetbalişii speră să spargă şirul înfrângerilor la Târgu-Jiu
Elevii lui Niksa Bavcevic au părăsit terenul învinşi în ultimele două partide de campionat, iar luni vor avea de dat o bătălie la fel de dificilă, pe terenul Energiei Rovinari.

După eşecurile cu BC Mureş şi CSM Bucureşti, ultimul după prelungiri, clujenii au nevoie de victorie „ca de aer" în partida de azi, de la Târgu-Jiu, pentru a nu pierde contactul cu primele locuri, în cea mai echilibrată ediţie de campionat din ultimii ani.

Niksa Bavcevic a anunţat deja că a renunţat la pivotul Ivan Todorovic, din cauza evoluţiilor sub aşteptări din ultima perioadă, muntenegreanul fiind înlocuit pentru deplasarea din Oltenia cu Reinar Hallik. „Ne aşteaptă un drum dificil, având în vedere condiţiile meteo, dar sperăm să fie totul bine până la urmă. Reinar Hallik se va afla în lot, în locul lui Ivan Todorovic, care a avut în ultimele partide evoluţii nesatisfăcătoare. Întâlnim o echipă experimentată, cu jucători de valoare, precum Darby, Steffel, Nikolic, Atanackovic sau Flavius Lăpuşte, un fost jucător al Clujului care, cu siguranţă, va fi super-motivat în acest meci. Sperăm să facem un joc bun şi să ne întoarcem cu o victorie", a spus Niksa Bavcevic, citat de u-mobitelco.ro.

Partida dintre Energia Rovinari şi „U" Mobitelco se va juca azi, de la ora 19:00, şi va fi transmisă în direct de Digisport 2.

 

Etichete
Comenteaza