Becali şi patronul ŢSKA Sofia se bat în declaraţii după meciul de la Cluj. "Transfer două staruri de culoare de la Steaua la firma mea de gunoaie" / "Să fie sănătos cu gunoaiele lui"
- Scris de Ziua de Cluj
- 21 Aug 2011, 18:08
- Sport
- Ascultă știrea
">
"Nu am ce să-i răspund unui astfel de om. Eu mi-am luat nevasta şi am plecat în restaurant, el are 87 de bodyguarzi. O să vorbesc mâine cu Argăseală să vedem ce se poate face. Habar n-am cine e, nu îl cunosc. (..) Cum să te duci la un om care a făcut astfel de declaraţii? Să fie sănătos el cu gunoaiele lui. Am rămas blocat, nu-mi vine să cred. Astea nu sunt declaraţii de oameni civilizaţi. Să ajungi la nivelul asta... nu îmi vine să cred", a spus aseară Gigi Becali la Gsp TV, conform Mediafax.
Patronul ŢSKA Sofia, Dimitar Borisov, a declarat, într-un interviu acordat publicaţiei Sportal, că a citit că doi jucători mai închişi la culoare ai Stelei, adversara din play-off-ul Ligii Europa, sunt consideraţi staruri şi că este convins că aceştia s-ar integra rapid la firma sa de salubrizare. "Firma mea se ocupă de gunoi, acum răspund unor gunoaie. Le spun că nicio muncă nu este ruşinoasă. Am citit că doi jucători mai închişi la culoare de la Steaua sunt consideraţi staruri. Dacă e aşa, mă ofer să-i ajut să se transfere în Bulgaria. Dar nu la ŢSKA, ci la firma mea, Titan. Sunt convins că se vor integra rapid. Muncitorii noştri sunt băieţi buni şi îi vor accepta. La cine mă refer? La preferatul lui Becali, jucătorul de pe dreapta, închis la culoare, şi un fundaş. Nu, nu mă refer la Iliev, el nu e un star. Acum e o gloabă şi se mişcă precum un troleibuz. Era un star când juca la ŢSKA", a spus Borisov.
Steaua a învins joi pe stadionul "Dr. Constantin Rădulescu" din Gruia ŢSKA Sofia, scor 2-0 (1-0), în manşa tur a play off-ului Ligii Europa. Returul are loc la Sofia, în 25 august.