Campionii naţionali s-au prezentat la reunirea lotului "Şepcilor roşii". Vezi lotul complet GALERIE FOTO

Campionii naţionali s-au prezentat la reunirea lotului
La primul antrenament din 2013 al Universităţii Cluj, Marius Popescu are la dispoziţie o mare parte dintre jucătorii care au încheiat turul, dar şi cei mai talentaţi dintre fotbaliştii care au câştigat titlul naţional la juniori, anul trecut.

"Studenţii" s-au strâns la stadionul Cluj Arena în jurul orei 12, iar peste câteva minute ies pe teren, pentru prima şedinţă de pregătire. Iată şi lotul prezent la reunire: Boşneag, Samoilă, Pătraşcu, Szilagyi, Vasile Gheorghe, Dinu, Iancu, Tobă, Ţene, Cucui, Kovacs, Takacs, Nicola, Muzac, Calcan, Fl. Cordoş, Baciu, Dulap, Ursu, Ţicrea, Mureşan, Popa şi Roman. Patru jucători, Krumov, Ciupe, Giorgios şi Drăghici, au absentat motivat, însă sunt aşteptaţi să ajungă la Cluj cel târziu mâine seară.

 

Etichete
Comenteaza