Centura de siguranţă

Centura de siguranţă
Călit în Italia, Bogdan Pătraşcu are misiunea să securizeze terenul Universităţii Cluj.

1919. Acesta e anul. Nu e un vers din imnul trupei „Personal", cântat de peluza Universităţii Cluj. E anul când s-a înfiinţat şi clubul Piacenza. Bogdan Pătraşcu a jucat la echipa din Nordul Italiei, e formaţia ce ocupă cel mai mult spaţiu în CV-ul său. A purtat şi banderola de căpitan, „şi acum mă recunoaşte lumea pe stradă". Bogdan fost chemat să organizeze scutul antigoluri al Universităţii Cluj. Coincidenţele continuă. În această vară, Piacenza a intrat în faliment, iar „U" a fost foarte aproape de colaps. Piacenza are pe stemă un lup, iar suporterii sunt porecliţi „lupii". Aşa, în compensaţie, pentru haita mutată la Ploieşti.

La 33 de ani, Bogdan e cel mai experimentat jucător al noului lot pregătit de Claudiu Niculescu. Un mijlocaş defensiv cizelat în fotbalul din Peninsulă, neobişnuit să fie în prim-plan. „M-am născut la Târgovişte, dar am crescut în Bucureşti. De la Revoluţie, îmi amintesc că am auzit gloanţele. Vorbesc rar cu presa. Şi în Bulgaria, şi în Italia m-am transferat după ce scouterii veniseră să urmărească alţi jucători şi m-au remarcat pe mine. În Italia m-au ales dupa un meci la lotul de tineret", a mărturisit fotbalistul care a semnat un contract pe un an cu „U", cu opţiune pentru încă un sezon. Va purta numărul 7, după data sa de naştere.

„Ţi-e ruşine de simplitatea lor"

Ce a însemnat Italia în cariera sa? „ Acolo m-am transformat din copil în om matur. În campionatul italian se lucrează mult tactic, se pune accent pe seriozitate, pe disciplină. Am cunoscut fotbalişti care au câştigat titlul, dar erau modeşti, aveau grijă de ei. Am fost coleg cu Di Francesco, cu golgeterul Dario Hubner, un om foarte simplu. În Serie A jucătorii au bun simţ, parcă ar fi oameni de pe stradă. Ţi-e ruşine ţie de simplitatea lor. În Italia se trăieşte mai bine, dar am prins şi momentul când s-a schimbat lira cu euro, a fost un şoc. Văd altfel viaţa. Muncesc de mici, doar pe la 40 de ani se distrează". Prima lună a fost extrem de dificilă. „Din cauza antrenamentelor intense, doar mâncam şi dormeam. Acolo şi la antrenamente fotbaliştii dau 100%. M-am integrat uşor, colegii mă invitau la masă, la ei acasă. Am fost coechipier şi cu Orlandoni, portarul Interului. Suporterii nu erau aşa răi la Piacenza, la Padova, unde am jucat puţin, erau mai pătimaşi. Piacenza e un oraş mic şi drăguţ. Acolo m-aş întoarce cu ochii închişi", povesteşte fotbalistul care a lucrat cu antrenori precum Walter Novellino şi Giuseppe Iachini. Ultimul i-a dăruit banderola de căpitan. „Am ajuns căpitan după 4-5 ani. M-a ales, pentru că jucam constant 26-27 de meciuri pe sezon. Un căpitan trebuie să fie un model pentru ceilalţi. Iachini m-a îndemnat să am încredere în mine". Cu Iachini, care e născut tot pe 7 mai, a avut o colaborare scurtă şi la Chievo. După un început slab de campionat, tehnicianul a fost schimbat, iar Pătraşcu a fost marginalizat şi a preferat să plece de la Verona.

„La noi se aleargă şi fără rost"

A revenit în ţară, în 2010, la Sportul Studenţesc, echipa care l-a lansat, apoi a trecut pe la Dinamo şi Astra. „ În Italia înveţi să alergi mai puţin, să alergi cu cap. La noi se aleargă foarte mult, dar uneori fără rost. Când m-am întors, am constatat că s-a îmbunătăţit şi la noi nivelul jocului. Avem antrenori tineri, care au jucat pe afară, se vede diferenţa faţă de perioada anterioară plecării mele din ţară. În România se vorbeşte foarte mult despre arbitraj şi foarte puţin despre meci. În Italia e invers". În curând va veni la Cluj şi familia, soţia, Roxana, şi gemenele, Irene şi Alexandra, în vârstă de 3 ani. Până când vor ajunge fetele, Bogdan încearcă să cunoască mai bine Clujul. "Nu-mi place că maşinile merg prea încet. În Bucureşti se conduce mai repede. Clujenii sunt calmi. E un oraş frumos, îmi plac foarte mult zonele pietonale", sunt primele impresii ale fotbalistului care vrea să înceapă şcoala de antrenori.

„Fără seriozitate nu ajungi nicăieri"

Pătraşcu a creionat un scurt autoportret al fotbalistului cu acelaşi nume:"Îmi place să încep acţiunile. Iau mingea de la fundaşi şi o distribui atacanţilor. Am şi pasa lungă, mai reuşesc şi recuperări. Sunt stângaci, execut bine loviturile libere". Nu a uitat prima întâlnire cu „U". „Aveam 17 ani. Am pierdut, 2-4, cu Sportul. Când am venit sezonul trecut cu Astra, m-au impresionat suporterii, rar mai vezi aşa atmosferă în România. E un lucru bun, aşa orice fotbalist care intră pe teren dă totul". Ce îşi propune Universitatea în sezonul care începe cu meciul de la Târgu-Jiu? "Primul obiectiv e ca echipa să se salveze. Chiar dacă nu au fost rezultate bune în amicale, nu ne cunoşteam încă, cred că avem o echipă cu multă calitate. Important e grupul, să fim uniţi". "Bătrânelul" din vestiarul Universităţii e strigat "Bebe". "La 16 ani jucam deja la Sportul şi Petre Bunaciu m-a botezat aşa. În România toată lumea mă ştie de <<Bebe>>. În Italia, eram <<Patra>>, fiindcă nu puteau pronunţa Pătraşcu". Bebe îşi ia rolul în serios şi-i sfătuieşte pe tinerii ce îmbracă tricoul alb-negru să nu se mulţumească doar cu prezenţa în prima ligă. "Trebuie să asculte de antrenor, să muncească mult. Au norocul să lucreze cu un antrenor tânăr, cu o altă mentalitate, care cunoaşte fotbalul modern. Să fie serioşi. Fără seriozitate nu ajungi nicăieri, nu doar în fotbal". Măcinaţi de trădări, fanii nu-şi vor mai face curând alţi idoli. Suporterii vor ca jucătorii care reprezintă acum Universitatea Cluj să fie determinaţi pe teren, să lupte pentru fiecare minge. După discurs, Pătraşcu nu-i va dezamăgi. Urmează meciurile şi judecata tribunei.


CV

Bogdan Aurelian Pătraşcu
Data naşterii: 7.05. 1979
Locul naşterii: Târgovişte
Înălţime:1,77 m
Post: mijlocaş defensiv
Echipe la care a jucat: Sportul Studenţesc (1996-2000, 2010), Litex (2000-2002), Piacenza (2002-2008), Chievo (2008 împrumut), Padova (2009-2010), Dinamo (2011), Astra (2012), „U" Cluj (2012-)
Are două selecţii în echipa naţională
A câştigat Cupa Bulgariei în 2001


Şase luni de judo

În copilărie, Bogdan a trebuit să aleagă între fotbal şi judo. „Am făcut judo timp de şase luni, am renunţat chiar înainte să dau examenul pentru prima centură, cea galbenă. Cred că am ales bine, când m-am axat doar pe fotbal. Sportul e bun, pentru că eşti într-un grup, te dezvolţi altfel. Am început fotbalul la cinci ani, la AS Tracţiunea, în Chitila. De la 10 ani am ajuns la Sportul".


„Naţionala? Jucam doar în Serie B"

Deşi a jucat 8 ani în Italia, Pătraşcu nu a strâns decât două selecţii în echipa naţională."Am doar două selecţii. Nu era vorba de concurenţă, era format un grup. Nu m-a afectat, poate a contat şi faptul că jucam în liga secundă italiană. Impresarul meu e Ioan Becali", a mărturisit Bogdan, fost coechipier la lotul de tineret cu Dolha, Coman, Raţ, Cernat, Cătălin Munteanu, Sânmărtean, Marius Niculae sau Ghioane.


Un coleg arestat pentru blaturi

Bogdan Pătraşcu a fost coechipier la Piacenza cu portarul Mario Cassano, arestat în februarie pentru implicarea sa într-o reţea de meciuri trucate. Cassano a fost acuzat că nu şi-a apărat corect şansele în trei meciuri din sezonul 2010-2011, Piacenza-Albinoleffe, Atalanta-Piacenza, Siena-Piacenza, şi unul din campionatul 2008-2009, Piacenza-Mantova. „Mă bucur că am plecat la timp de la Piacenza. Cu Cassano am fost coleg patru sau cinci ani", a mărturisit mijlocaşul Universităţii Cluj.


Primul transfer al lui Şiman

La 21 de ani, Pătraşcu a semnat primul transfer important din cariera sa. „Am plecat în Bulgaria, la Litex. A fost primul transfer perfectat de Vasile Şiman. Nu au durat mult negocierile, s-au înţeles uşor cu Şiman. Am câştigat Cupa Bulgariei şi am ajuns în turul patru cu Litex în cupele europene. Ne-a eliminat AEK Atena (3-2, 1-1)", a povestit Bogdan.


Pătraşcu despre....

SUPERSTIŢII: "Intru cu dreptul pe gazon şi-mi fac semnul crucii"

IDOL: "Mi-a plăcut argentinianul Redondo - Am şi jucat împotriva lui. Era un fotbalist foarte inteligent, nu ştiu dacă din 90 de pase greşea vreuna"

MUZICA: "Ascult orice fel de muzică în afară de rock. Nu-mi mai plac manelele"

REVENIREA ÎN ŢARA: "Te trage aţa acasă. S-au născut şi gemenele Irene şi Alexandra, am considerat că era mai bine pentru familie să ne întoarcem. Şi eu mă implic, schimb scutece, mă joc cu fetiţele".

REMARCAŢII SĂI DIN AUSTRIA: "Cucui - Îmi place stilul său de joc. Are personalitate şi curaj; Erico - Are o bună constituţie fizică, forţă, poate ieşi în evidenţă în campionat

DINAMO: Nu mi s-au dat şanse, am rămas dezamăgit. Am plecat pentru că am vrut să joc mai mult.

 

Comenteaza