CFR - Astra. Dacă nici acum…

CFR - Astra. Dacă nici acum…
CFR - Astra Giurgiu

CFR Cluj vine după două egaluri, din cauza cărora a pierdut fotoliul de lider.

CFR Cluj vine după două egaluri, din cauza cărora a pierdut fotoliul de lider.

 

Pierdut locul 1. Găsitorului recompensă! CFR este în situația delicată a alergătorului de cursă lungă care a condus competiția din start și se vede depășit în fața finișului. Egalitate de puncte, 35, dar un golaveraj inferior. Clujenii ocupă locul al doilea și trebuie să lupte pentru fiecare punct și pentru fiecare gol pentru a rămâne în cărți pentru titlu.

Următorul adversar este Astra Giurgiu, care vine în Gruia cu un nou antrenor, Gigi Mulțescu. ”Sincer, mi-e frică de această partidă. Venim după două remize grele cu FCSB și Craiova și sper ca jucătorii mei să nu-și piardă concentrarea. Au fost două partide pe care le puteam câștiga. Pe oriunde a antrenat, domnul Mulțescu a avut rezultate bune. Mă aștept la un joc ofensiv din partea Astrei", a spus Dan Petrescu. Antrenorul revine pe banca tehnică și poate nu este o coincidență că feroviarii nu au câștigat atâta timp cât Petrescu i-a privit din tribună.


Cu teamă sau fără din partea tehnicianului, CFR trebuie să obțină duminică seara o victorie. Dacă nici în acest meci nu se impun, feroviarii vor fi obligați să își aleagă alte obiective.


Înainte de Astra, vișiniii au avut probleme medicale. Hoban, Arlauskis, Mailat și Camora nu s-au antrenat decât pe finalul săptămânii, dar au fost recuperați.


Iată echipa probabilă:

Arlauskis - Manea, Vinicius, Boli, Camora - Culio, Hoban, Djokovic - Deac, Țucudean, Omrani.


În ultimele șase întâlniri directe, CFR a învins Astra Giurgiu de fiecare dată. Suporterii ar trebui să fie alături de clujeni, însă e predictibil că, în seara primei zile de Paști, numărul spectatorilor nu va fi cel mai mare. În plus, Astra nu mai e chiar o echipă cu magnet la public.


Meciul va fi arbitrat de arbitrat de Radu Petrescu, asistat de Radu Ghinguleac și Mircea Grigoriu. Ora de începere va fi 20.45.

Etichete
Comenteaza