CFR Cluj - CSM Râmnicu Vâlcea. Fostul atacant al ”feroviarilor”, Florin Costea, nu va fi pe teren

CFR Cluj - CSM Râmnicu Vâlcea. Fostul atacant al ”feroviarilor”, Florin Costea, nu va fi pe teren
Atacantul de 31 ani a evoluat pentru gruparea din Gruia între 2013 și 2015, perioadă în care a bifat 40 apariții și 4 goluri în tricoul "feroviarilor". CFR Cluj își va începe drumul pentru apărarea Cupei câștigate în sezonul trecut pe terenul vâlcenilor.


">

CFR Cluj va juca marți, 25 octombrie 2016, pe terenul formației CSM Râmnicu-Vâlcea, în 16-imile Cupei României 2016-2017.

"Vom evolua împotriva unei formații puternice, care a jucat foarte bine în ultimul meci, cu Luceafărul Oradea. Vâlcea are fotbaliști cu experienţă şi va fi o partidă dificilă. Dacă nu vom fi concentraţi 100%, Vâlcea ne poate pune probleme.

Ar fi un lucru bun să câștigăm pentru a doua oară la rând Cupa, dar important e ca mâine să învingem şi să mergem mai departe. Voi menaja vreo cinci-şase titulari, şi le voi da şansa şi celor care au jucat mai puţin să demonstreze că pot prinde oricând primul 11", a afirmat antrenorul "feroviarilor", Vasile Miriuță.

Tehnicianul echipei din Gruia este mulțumit de parcursul elevilor săi în prima parte a sezonului.

"Am avut un tur foarte bun, în care am făcut meciuri spectaculoase și am adunat 23 puncte. Ar fi trebuit să fim pe locul 3 acum, dar tragem linie, și o luăm de la 0. Urmează alte 13 runde și sperăm să avem un parcurs la fel de ridicat precum cel anterior", a mai spus Miriuță.

Fostul atacant de la CFR Cluj, Florin Costea, nu va fi pe teren în meciul de marți. Fotbalistul de 31 ani a evoluat pentru gruparea din Gruia între 2013 și 2015, perioadă în care a bifat 40 apariții și 4 goluri în tricoul "feroviarilor".

Lucian Munteanu, managerul general de la CSM Râmnicu Vâlcea, este de părere că echipa sa pornește cu șansa a doua în disputa cu actuala deținătoare a Cupei României.

"Pentru noi este un eveniment important, pentru oraș cu atât mai mult. Vine o echipă care a obținut performanțe mari în ultimii 10 ani și vom încerca să ne ridicăm la nivelul adversarului. Fără doar și poate, pornim cu șansa a doua. Sperăm, însă, să iasă un meci frumos și lumea să plece bucuroasă de la stadion.

Pentru noi campionatul este foarte important, unde ne dorim să terminăm între primele șase formații. Avem un lot tânăr, în care am introdus și câțiva jucători cu experiență. Din păcate, o parte din jucătorii de bază sunt accidentați și aici mă refer la Costea și Stana. Dar vom încerca să facem o figură cât mai frumoasă în meciul cu CFR Cluj și de ce nu, să producem o surpriză", a declarat oficialul vâlcenilor pentru ZIUA de CLUJ.

Partida dintre CFR Cluj și CSM Râmnicu Vâlcea se joacă marți, 25 octombrie 2016, pe stadionul Municipal din Vâlcea. Meciul va putea fi urmărit la televizor pe Digisport, de la ora 14:30.

Tabloul complet al 16-imilor Cupei României:

CSM Râmnicu Vâlcea - CFR 1907 Cluj

Metalosport Galaţi - Luceafărul Oradea

ASU Politehnica Timișoara - Pandurii Târgu Jiu

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe - CS U Craiova

Unirea Tărlungeni - ASA 2013 Târgu Mureş

Olimpia 2010 Satu Mare - CS Mioveni

CNS Cetate Deva - Gaz Metan Mediaş

Academica Clinceni - FC Voluntari

Dacia Unirea Brăila - Concordia Chiajna

Metalurgistul Cugir - CSM Poli Iaşi

Chindia Târgovişte - ACS Poli Timişoara

FC Dinamo II - FC Dinamo

CS Afumaţi - FC Botoşani

Nuova Mama Mia Becicherecu Mic - AFC Astra

CS Baloteşti - FC Viitorul

Foresta Suceava - FC Steaua Bucureşti

Comenteaza