CFR Cluj își liniștește fanii. Activitatea Academiei va continua

CFR Cluj își liniștește fanii. Activitatea Academiei va continua
| Foto: facebook.com/cfr1907

Formația din Gruia a emis un comunicat în legătură cu viitorul juniorilor clubului.

"În urma speculațiilor apărute în spațiul public, lansate, cu rea-credință, de persoane care doresc să destabilizeze încrederea părinților și a juniorilor Academiei, dorim să precizăm următoarele:

Activitatea copiilor și a juniorilor se va desfășura, ca și până acum, folosindu-ne de aceleași terenuri și de aceleași baze de antrenament. Chiar dacă au circulat anumite zvonuri cu privire la schimbarea locațiilor, dorim să infirmăm, cu fermitate, acest lucru, asigurând părinții, pe această cale, că cei mici se vor antrena la fel ca până acum, în locațiile cu care au fost deja obișnuiți.

Așa cum am menționat și într-o comunicare anterioară, rezultatele și ascensiunea Centrului de Copii și Juniori reprezintă un motiv solid pentru care ne dorim, așa cum am făcut-o mereu, să ne dezvoltăm Academia.

Avem acest țel, în primul rând, din respectul pe care vi-l purtăm, dar și din dorința de a da fotbalului românesc ceea ce merită: jucători tineri și pasionați, care ne vor reprezenta, cu mândrie, țara", anunță CFR Cluj.

Comenteaza