Foto CFR-ist, până în 2028. A semnat prelungirea contractului

CFR-ist, până în 2028. A semnat prelungirea contractului
| Foto: sursa - CFR Cluj Facebook

Un mijlocaș al echipei patronate de Nelu Varga a semnat prelungirea contractului pentru încă două sezoane cu ”feroviarii”.

Mijlocașul central Alin Fică mai avea contract cu CFR doar până la finalul acestui stagiuni, iar părțile s-au înțeles pentru extinderea angajamentului pentru încă două sezoane, până la 30 iunie 2028.

Alin Fică a fost aproape de plecarea de la CFR Cluj în ultima zi de mercato din vară. Mijlocașul central a fost dorit cu insistență de Rapid și negocierile au ajuns într-un stadiu avansat, dar totul a căzut în ultima clipă. Giuleștenii chiar aveau în plan să reia negocierile pentru transferul lui Alin Fică în luna ianuarie, a transmis digisport.ro

Alin Fică și-a prelungit contractul cu CFR Cluj

”Alin Fică rămâne în Gruia! Suntem bucuroși să vă anunțăm că mijlocașul nostru, Alin Fică, și-a prelungit contractul cu CFR Cluj până în 2028!

Crescut în propria noastră academie, Alin a devenit de-a lungul anilor un jucător de bază al echipei, iar pe teren, dar și în afara acestuia, a arătat mereu un adevărat spirit CFR-ist.


Îți dorim mult succes și cât mai multe reușite împreună, Alin!”, se arată într-un comunicat emis de CLUBUL CFR Cluj pe pagina oficială de Facebook.

Comenteaza