CFR, nemulțumită că a picat cu Botoșani: ”E cel mai greu adversar posibil”

CFR, nemulțumită că a picat cu Botoșani: ”E cel mai greu adversar posibil”
Tragerea la sorți din 16-imile Cupei României a atras nemulțumiri din partea CFR-ului. ”Feroviarii” vor juca în această fază cu FC Botoșani.

Meciul va avea loc în perioada 24-26 octombrie, în Moldova. Principalul motiv invocat de ceferiști este timpul scurt pentru pregătirea jocului. Cu câteva zile înainte de partida din Cupă, CFR are programată o deplasare cu FC Viitorul.

"E cea mai grea tragere la sorți posibilă. Va fi o deplasare grea, în condițiile în care jucăm și duminică cu Botoșani, iar apoi mergem la Constanța (sâmbătă, 21 octombrie - n. red.). Cred că o să avem doar două zile de la un meci la celălalt. Nu știu când se va pune jocul. Noi nu putem evolua marțea, pentru că Botoșaniul joacă luni (23 octombrie - n. red.). Va fi greu", a declarat președintele lui CFR Cluj, Iuliu Mureșan, pentru ZIUA de CLUJ.

Oficialul echipei din Gruia este, totuși, mulțumit de rezultatele din turul campionatului. "Avem 4 puncte peste locul secund (ocupat de FCSB - n. red.) și asta e foarte bine". CFR Cluj este liderul Ligii 1, cu 32 puncte. FC Botoșani ocupă locul 5, cu 23 puncte. Până la confruntarea din Cupă, cele două formații se vor întâlni duminică, în debutul returului de campionat.

Comenteaza