CFR și-a aflat adversarul din optimile Cupei României
- Scris de Robert Popa
- 17 Noi 2016, 14:32
- Sport
- Ascultă știrea

Partida cu ieșenii se va desfășura pe 13, 14 sau 15 decembrie, programul complet al jocurilor din optimi urmând a fi stabilit pe parcurs de forul din capitală. Meciurile din această fază a competiției vor începe de la ora 13:30, cu excepția celor televizate.
CFR Cluj s-a calificat în optimi după ce a trecut în actul precedent de CSM Râmnicu Vâlcea. "Feroviarii" s-au impus atunci cu 1-0 pe terenul oltenilor, printr-un gol înscris de Billel Omrani. De partea cealaltă, echipa lui Eugen Neagoe a trecut cu 2-0 de Metalurgistul Cugir.
În campionat, echipa din Gruia se află pe locul 5, cu 23 puncte. Moldovenii sunt pe 12, cu doar 12 puncte. Pe 17 mai 2016, CFR Cluj a cucerit a patra Cupă a României, după ce a învins Dinamo la loviturile de departajare, scor 2-2 (5-4), pe Arena Națională din capitală.
Tabloul complet al optimilor Cupei României 2016-2017:
Gaz Metan Mediaş - Dinamo Bucureşti
FC Voluntari - ASA 2013 Târgu-Mureş
Luceafărul Oradea - AFC Astra
CS Mioveni - FC Steaua Bucureşti
Dacia Unirea Brăila - CS "U" Craiova
CS Afumaţi - ACS Poli Timişoara
FC Viitorul - Pandurii Târgu-Jiu
CFR Cluj - CSM Poli Iaşi