Clujeanul Antoniu Buci a cucerit două medalii de argint la Europenele de haltere. Marius Gîscan a obţinut un aur

Clujeanul Antoniu Buci a cucerit două medalii de argint la Europenele de haltere. Marius Gîscan a obţinut un aur
Halterofilul clujean Antoniu Buci a cucerit două medalii de argint astăzi, la categoria 62 de kilograme, la Campionatele Europene de haltere din Rusia.

Clujeanul a obţinut medalia de argint la general, cu 290 de kilograme ridicate, dar şi la „smuls", cu 134 de kilograme. La „aruncat" sportivul legitimat la CSM Cluj şi Steaua Bucureşti a obţinut locul 5, cu 156 de kilograme.

Un alt român, Marius Gîscan a câştigat medalia de aur la „aruncat", cu 162 de kilograme, iar la general s-a clasat pe locul 5, după ce la „smuls" a obţinut doar locul 8.


Locul 1 la general a fost câştigat de Bunyami Sezer, din Turcia.


România a mai cucerit alte două medalii luni, la Europenele de haltere de la Kazan, prin Florin Ionuţ Croitoru, care a câştigat medalia de argint la „aruncat" şi pe cea de bronz, la general, la categoria 56 de kilograme.

Comenteaza