Concluziile lui Enache după remiza cu Pandurii: “Nu putem arunca vina pe unul sau pe altul, cu toții am greșit”

Concluziile lui Enache după remiza cu Pandurii: “Nu putem arunca vina pe unul sau pe altul, cu toții am greșit”
| Foto: FC Universitatea Cluj

Universitatea Cluj a încheiat la egalitate, scor 1-1, partida de pe teren propriu cu ultima clasată din Grupa A a play-out-ului din eșalonul secund.

Deși au întâlnit una dintre cel mai slabe formații ale campionatului, ”studenții” au primit gol repede și au alergat după egalare pentru cea mai mare parte a primei reprize. Mai mult, norocul nu le-a surâs nici în actul secund, iar Universitatea Cluj a obținut doar o remiză în compania Pandurilor. Costel Enache a analizat prestația echipei sale la finalul partidei.

“Categoric nu sunt mulțumit de rezultat, poate nici de joc, deși am avut secvențe bune. În schimb, am avut momente pe parcursul jocului în care am simțit că nu suntem concentrați pentru acest meci. Sigur sunt și ceva argumente pentru asta. Am vorbit cu băieții și știau că aștept mult de la ei, știau că e nevoie să rămânem setați, nu pentru un obiectiv anume, ci pentru statutul nostru, pentru faptul că avem șansa să confirmăm ceva.

Nu a fost un joc extrem de dezastruos, am văzut și implicare, am văzut faze frumoase de joc. Din păcate am început și acest joc lejer, cu greșeli individuale, cu lejeritate, am început de la 0-1. Nu cred că din această cauză nu am câștigat. Am ratat foarte mult în prima repriză, ocazii foarte clare.

Repriza a doua a fost mai haotică un pic, dar cred că și acolo puteam să gestionăm mai bine jocul. E o perioadă grea și probabil ne afectează pe toți, dar sper ca lucrurile să se așeze și atunci să avem o direcție clară. Nu a fost un teren moale, a fost puțin mai moale decât unul ideal. Condițiile au fost bune, nu a fost foarte frig. Ar fi jenant să dăm vina pe vreme sau pe arbitraj. Cred că totul s-a legat azi de factorul mental.

Ar fi minunat ca eu să spun și jucătorii să aplice, ar fi extraordinar. Sunt implicați în dueluri, au multe repere în joc, e destul de greu să gestioneze ideal fazele. Mai greșim într-adevăr, însă la gol era o fază la care așteptam mai mult, ieri discutasem despre ea. Nu putem arunca vina pe unul sau pe altul, cu toții am greșit.

Îmi pare rău de cele două puncte, dar mai mult îmi pare rău pentru că voiam să confirmăm jocurile bune din acest an, exceptând cel de la Recea. Personal aș fi avut nevoie de continuitate, de un joc consistent și un rezultat bun”, a spus Costel Enache la finalul partidei.

Comenteaza