Coposu a fost fan "U" Cluj. FOTO-DOCUMENT

Coposu a fost fan
Pe Facebook a apărut o fotografie în care Corneliu Coposu, de la naşterea căruia au trecut 100 de ani, pozează cu fanionul Universităţii.

Corneliu Coposu a fost suporter al Universităţii Cluj. Acest lucru se ştia, dar a fost confirmat o dată în plus marţi, când pe Facebook a fost postată o fotografie cu seniorul politicii româneşti.

Coposu s-a fotografiat într-un avion, cu fanionul Universităţii, la începutul anilor '90. Alături de el, în imagine apar Sorin Bagiu, fostul preşedinte al clubului, şi regretatul Dan Anca, fost antrenor şi vicepreşedinte la Universitatea. În plan secund poate fi văzut Vasile Dobrău, directorul sportiv al lui "U" din acea perioadă.

Fotografia a fost realizată de Marius Ruja.

Corneliu Coposu s-a născut pe 20 mai 1914, la Bobota, în judeţul Sălaj. A fost fiul protopopului greco-catolic Valentin şi al Aureliei Coposu. După terminarea Facultăţii de ştiinţe juridice şi economice de la Universitatea din Cluj, a fost preşedintele organizaţiei locale a PNŢ. În acea perioadă s-a apropiat şi de culorile alb-negre ale clubului clujean.

Din 1937 până în 1947 a fost secretarul personal şi, mai apoi, secretar politic al lui Iuliu Maniu, preşedintele PNŢ din acea perioadă. Cariera politică a lui Coposu este întreruptă brutal pe 14 iulie 1947, când este arestat împreună cu întreaga conducere a PNŢ.

A fost timp de nouă ani în arest preventiv, fără să fie judecat, până în 1956, când i s-a intentat un proces de înaltă trădare şi a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă. A fost eliberat în 1964.

După revoluţie, a reînfiinţat PNŢCD, pe 8 ianuarie 1990, şi l-a condus până la moartea sa, în 1995. În mai 1995 a fost numit Ofiţer al Legiunii de Onoare, cea mai înaltă distincţie acordată de Republica Franceză cetăţenilor străini.

Moartea sa, pe 11 noiembrie 1995, a generat un imens val de simpatie populară pentru forţele politice anticomuniste din România. Deşi nu a beneficiat de funeralii naţionale, la înmormântarea sa au participat sute de mii de oameni, veniţi din întreaga ţară. Regele Mihai a transmis atunci mulţimii un mesaj.

 

 

Etichete
Comenteaza