Cu gândul la Steaua: "Nu concep să ne bată la noi acasă!"

Cu gândul la Steaua:
Eugen Trică a bifat primul succes ca antrenor al CFR-ului la Bistriţa, meci adjudecat de clujeni cu 5-0.

Antrenorul se gândeşte însă, la partida din etapa următoare, cu Steaua Bucureşti. Formaţia din Ghencea este aproape campioană, dar Trică vrea să-i amâne sărbătoarea. "Este adevărat, vom întâlni viitoarea campioană, dar nu îi putem permite să ia titlul la noi acasă. Vreau să învingem, asta este mentalitatea mea şi astea le-am spus şi jucătorilor. Ne gândim acum doar la acest meci şi vrem neapărat să câştigăm cu Steaua. Avem şi noi onoarea noastră, avem un blazon de apărat şi suntem campioana în exerciţiu, trebuie să demonstrăm că avem valoare. Am încredere în echipă, toţi muncesc şi trag pentru a învinge, toţi se gândesc la asta. Meciul cu Bistriţa m-a mulţumit foarte mult, am văzut acea ambiţie de a câştiga, fiecare a luptat pentru fiecare minge", a explicat tehnicianul "feroviarilor".

Meciul dintre CFR Cluj şi Steaua este programat duminică, 28 aprilie, în Gruia, de la 20:30. Partida va putea fi urmărită în direct pe Digi Sport şi în format live-text pe ziuadecj.ro.

Comenteaza