Cu terenul suspendat, „U" ar putea aplica modelul Dynamo Dresda

Cu terenul suspendat, „U
Oficialii Universităţii se gândesc să pună în vânzare bilete pentru cele două meciuri pe care echipa le va juca fără spectatori, oferindu-le astfel şansa fanilor de a susţine clubul.

Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a dat două lovituri crunte Universităţii. Mai întâi, oficialii LPF au refuzat să vireze clujenilor suma de 1,2 milioane de euro (inclusiv taxa pe valoare adăugată), aferentă drepturilor de televiziune, achitând doar 100.000 de euro. Ieri, Liga a anunţat că Universitatea va fi nevoită să joace următoarele două partide de pe teren propriu, cu CS Severin şi Concordia Chiajna, fără spectatori, ca urmare a incidentelor de la meciul cu Steaua. Horia Ţiril, administratorul judiciar, a anunţat că va face recurs împotriva hotărârii care mai prevede şi o amendă de 40.000 de lei.

„Bineînţeles că vom face recurs. Banii din bilete sunt singura noastră sursă de venit, plus că susţinerea fanilor e vitală în lupta pentru evitarea retrogradării. Sperăm la o decizie favorabilă, măcar la înjumătăţirea pedepsei", a afirmat Ţiril. Acesta ia în calcul şi o variantă inedită pentru a compensa lipsa încasărilor din bilete, după modelul făcut celebru de Dynamo Dresda. În urmă cu un an, clubul din Germania de Est s-a ales cu terenul suspendat pentru o etapă ca urmare a incidentelor provocate de fani la meciul din Cupă, contra Borussiei Dortmund. Suporterii, consideraţi printre cei mai fanatici din Germania, au aruncat cu torţe şi fumigene în teren, iar măsurile au fost drastice, astfel că echipa a fost nevoită să joace fără suporteri în următorul meci din 2.Bundesliga, contra celor de la Ingolstadt. Fanii au făcut atunci un gest fără precedent şi au cumpărat toate cele 32.000 de bilete puse în vânzare, în condiţiile în care nu au putut să intre pe stadion şi au urmărit meciul pe un ecran gigant. Gestul i-a lăsat fără cuvinte pe oficialii clubului din fosta RDG. „Au dovedit ataşament şi solidaritate. Suntem mândri de ei", a spus preşedintele Adrian Ritter. În faţa unei situaţii asemănătoare, oficialii lui „U" se gândesc să acţioneze în consecinţă. „Avem şi noi suporteri fanatici, care sunt convins că ar dori să sprijine clubul. Ne gândim să punem în vânzare bilete pentru meciurile care se vor juca fără spectatori, la un preţ modic. Oricum, sperăm să putem avea în tribune femei şi copii, aşa cum s-a întâmplat până acum în Liga I la meciurile jucate cu terenul suspendat", a afirmat Horia Ţiril pentru ZIUA de CLUJ.

O altă problemă stringentă pe care oficialii lui „U" sunt obligaţi să o rezolve este legată de banii din drepturile TV pe care LPF trebuia să-i vireze săptămâna trecută. Oficialii Ligii a refuzat să facă plata integrală (1,2 milioane de euro inclusiv TVA), motivând că nu are certitudinea că un club aflat în insolvenţă, cazul lui „U", va putea să termine campionatul. Astfel, forul de conducere a virat doar 100.000 de euro, iar Horia Ţiril, administratorul judiciar al societăţii, va merge azi la Bucureşti pentru a debloca situaţia. „Ei ne-au virat doar 100.000 de euro, deci undeva la 10% din cât ni se cuvine. Celelalte cluburi şi-au primit banii, inclusiv Bistriţa sau Rapid, aflate tot în insolvenţă. Vreau să discut cu cei de la Ligă, să-i asigur că nu există nici o problemă. Clubul nu mai are nici o datorie după data de 6 februarie, când s-a declanşat procedura de administrare specială. Sperăm ca în scurt timp să ne primim toţi banii", a spus Ţiril.

În altă ordine de idei, conducerea Universităţii a virat miercuri salariile integrale către jucători, aferente lunii februarie, plus chiriile în avans pentru următoarele patru luni pentru fotbaliştii care aveau stipulat în contracte că trebuie să aibă asigurată cazare din partea clubului.

Victoraş Iacob ratează Viitorul

Situaţia lui Victoraş Iacob nu s-a remediat nici în această săptămână. Atacantul în vârstă de 32 de ani nu poate evolua pentru „U" Cluj din cauză că nu şi-a încheiat conturile cu formaţia din liga secundă a Greciei pentru care a evoluat în turul campionatului. Clubul nu l-a putut legitima pe jucătorul român din cauză că grecii nu vor să elibereze certificatul internaţional de transfer (cartea verde), însă se aşteaptă ca situaţia să se deblocheze săptămâna viitoare.

 

Comenteaza