Dat afară de CFR Cluj, a prins transferul carierei și a ajuns golgheter în Grecia: "Am plecat dezamăgit..."
- Scris de Ziua de Cluj
- 14 Feb 2025, 08:14
- Sport
- Ascultă știrea

În noiembrie 2023, CFR a rupt contractul cu un atacant care acum e golgheter în campionatul Greciei, după o întâmplare ciudată petrecută în era antrenorului Andrea Mandorlini.
Atacantul spaniol a fost schimbat la pauza partidei cu Farul de către Andrea Mandorlini, iar jucătorul n-a mai așteptat finalul meciului și a plecat acasă. Gestul de indisciplină l-a deranjat pe antrenorul de atunci al formației din Gruia, care a transmis conducerii că nu se mai bazează pe el.
Fotbalistul spaniol de 31 de ani, Jefté Betancor Sánchez, joacă acum pe post de atacant la Panserraikos în Superliga Greacă și a prins transferul carierei, semnând cu Olympiacos Pireu, unde va juca din vară. Fostul jucător al CFR Cluj este însă golgheterul Greciei, cu 14 reușite în 19 etape. Deşi echipa sa este doar pe locul 10 în campionatul Greciei, atacantul spaniol are parte de cel mai bun sezon din carieră.
„Sunt foarte fericit. Este un vis să pot juca la o astfel de echipă. A câștigat Conference League anul trecut și are un nume care înseamnă mult în fotbalul din Europa. Este un sentiment incredibil. E o nebunie, pentru ca poziția echipei nu e foarte bună, dar eu sunt pe primul loc în clasamentul golgheterilor. Sunt fericit, dar, în același timp, a fost foarte multă muncă”, a declarat Jefte Betancor, pentru ProSport.
Privind în urmă, atacantul recunoaște că a făcut un gest necugetat, dar crede că decizia celor de la CFR Cluj a fost atunci prea dură. „Am fost bucuros să joc acolo. Un club mare din România. OK, nu e bine că am plecat de la stadion. Dar în acel moment câștigam jocul, eu am fost schimbat la pauză și am simțit că vreau să plec. Așa am gândit atunci. Am plecat dezamăgit din România, pentru că eu cred că făceam meciuri bune, munceam mult și nu s-a apreciat asta.
Nu știu dacă mă regretă. Câteodată în fotbal se întâmplă și astfel de lucruri. Am văzut că CFR are atacanți buni acum, o bună poziție în clasament. Atunci nu a fost cel mai bun moment al meu, dar în fotbal nu este mereu vorba doar despre tine. Când nu ai un antrenor care crede în tine nu e ușor. Eu am oferit tot ce am putut, antrenorul a avut ultimul cuvânt și e normal să fie așa, pentru că este antrenor”, a povestit Jefte Betancor.