Dican şi-a făcut calculele pentru Iaşi. „Să fim echipă muncitoare şi umilă"

Dican şi-a făcut calculele pentru Iaşi. „Să fim echipă muncitoare şi umilă
CFR joacă vineri pe terenul echipei CSMS Iaşi, una dintre formaţiile greu de învins din Liga I. Partida face parte din ţintarul etapei a cincea.

CFR are vineri o altă deplasare grea, după cele cu Viitorul Constanţa şi Steaua. Va întâlni CSMS Iaşi, o formaţie care a pierdut prima oară în actualul campionat etapa trecută, la Târgu Jiu. Clujenii stau însă şi mai bine, cel puţin din punct de vedere moral: nu au experimentat încă dezamăgirea unui eşec, în actualul sezon.

„Ne aşteaptă o deplasare foarte dificilă, la un adversar bine organizat şi agresiv. Important este să rămânem cu picioarele pe pământ, să fim aceeaşi echipă muncitoare, umilă şi să ne vedem interesul. Iaşi a început bine acest campionat, apoi au pierdut 3-0 la Pandurii, dar cred că ne va aştepta o partidă foarte dificilă", a declarat Feri Dican.

Antrenorul clujean are o singură problemă de lot: Neluţ Roşu s-a accidentat etapa trecută, contra formaţiei FC Voluntari (2-0), şi va fi înlocuit în primul 11 de Voiculeţ.

Echipa probabilă:
Mincă - Dani Coelho, Larie, Tânc, Camora - A. Mureşan, Petrucci - T. Lopes, Voiculeţ, Păun - Beleck.

În clasament, ieşenii stau mai bine: sunt pe locul al cincilea, cu şapte puncte. Dacă nu ar fi fost penalizată cu şase puncte, CFR s-ar fi aflat la egalitate cu formaţiile de pe podium, ASA, Steaua şi Dinamo, cu opt puncte.

Meciul CSMS Iaşi - CFR va avea loc vineri, de la 21.30, şi va putea fi urmărit pe trei televiziuni.

Liga I, etapa a cincea
FC Voluntari - CS Botoşani
CSMS Iaşi - CFR Cluj
CSU Craiova - Concordia Chiajna
Petrolul Ploieşti - Pandurii
Viitorul Constanţa - ASA Târgu Mureş
ASC Poli Tm. - Astra Giurgiu
Steaua - Dinamo

 

Etichete
Comenteaza