"Disponibilizatul" cu numărul 8. Un nou nume pe lista plecărilor de la ”U”
- Scris de Tatiana Untilov
- 04 Ian 2022, 18:23
- Sport
- Ascultă știrea

Continuă curățenia în tabăra Universității înaintea reunirii lotului. Portarul George Micle ar putea fi cel mai recent nume la care renunță antrenorul Erik Lincar, după ce clubul s-a despărțit de șapte fotbaliști în prima zi a anului.
Potrivit informațiilor apărute pe Liga2.ro, George Micle a participat la reunirea lotului formației de Liga 1 FC Argeș. Goalkeeper-ul în vârstă de 20 de ani a sosit pe Cluj Arena în vară sub formă de împrumut de la piteșteni.
Micle a fost titular în poarta Universității în primele patru runde, cu Politehnica Timișoara (3-0), FC Buzău (1-0), Unirea Constanța (1-0) și Poli Iași (0-2) și în meciul pierdut de ”U” pe terenul celor de la CAO Oradea (1-2) în Cupa României.
La începutul anului, FC Universitatea Cluj a renunțat la alte șapte nume care au făcut parte din lotul echipei în prima parte a sezonului: Albert Voinea, Iaser Țurcan, Daniel Novac, Andrei Blejdea, Charles Acolatse, Carol Taub și Alexandru Gîț.