Fără Ross şi Morris, “U” Mobitelco testează un american

Fără Ross şi Morris, “U” Mobitelco testează un american
Conducătorul de joc Derek Wright Jr. este baschetbalistul pe care oficialii lui “U” Mobitelco l-au adus să suplinească absenţa lui Steve Ross şi a lui Tyler Morris, ambii accidentaţi la genunchi. Americanul va ajunge duminică la Cluj şi, cel mai probabil, va fi păstrat în lotul cu care fosta campioană va ataca noul sezon al Diviziei A.

Seria ghinioanelor continuă pentru "U" Mobitelco. După doar câteva săptămâni de antrenamente sub comanda lui Niksa Bavcevic, doi dintre oamenii de bază ai croatului s-au accidentat şi au ratat al doilea meci de pregătire cu BC Mureş, dar şi dubla cu nou-promovata Timba Timişoara, toate disputate la Cluj. Clubul a anunţat ieri, pe site-ul oficial, că perioada în care cei doi vor fi indisponibili rămâne, deocamdată, necunoscută, urmând ca săptămâna viitoare să fie supuşi unei intervenţii neinvazive la genunchi.

Accidentarea lui Morris a sosit după aproape opt luni de absenţă cauzată tot de o lovitură puternică la genunchi, în urma partidei din EuroChalenge cu Antwerp Giants, de la sfârşitul anului trecut. Constrânşi de împrejurări, şefii clubului s-au oprit asupra lui Derek Wright Jr., un conducător de joc în vârstă de 26 de ani, care sezonul trecut a evoluat în campionatul Cehiei, la NH Ostrava. În 24 de meciuri disputate el a înregistrat medii de 11, 6 puncte, 4,6 pase decisive respectiv 3,8 recuperări. Baschetbalistul a mai îmbrăcat de-a lungul carierei tricourile formaţiilor Chomutov şi Pardubice, ambele din Cehia, şi Bakersfied, din Statele Unite ale Americii (D-League).

 

 

Comenteaza