Fotbalistul care a lăsat CFR Cluj pentru FCSB se laudă pentru alegerea făcută: "Joc pentru cel mai mare club din România"
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 15:24
- Sport
- Ascultă știrea

La finalul sezonului trecut, Daniel Graovac s-a despărțit de formația din Gruia și a ajuns la un acord cu trupa din capitală.
În vârstă de 32 de ani, fundașul a fost unul dintre preferații lui Dan Petrescu, cel care l-a apreciat enorm în cele două perioade petrecute la CFR Cluj. Totuși, la începutul verii, Graovac a decis, la final de contract, să plece din Gruia și să semneze cu FCSB.
Apărătorul se laudă pentru alegerea făcută și consideră că joacă la cel mai important club din România, chiar dacă numește FCSB "Steaua".
"FCSB este cel mai mare club din România. Într-o țară cu 20 de milioane de locuitori, jumătate dintre ei sunt fanii noștri. Mă bucur că am ajuns aici. Am fost și la Cluj, care este, de asemenea, un club mare, dar FCSB este ceva special.
Când am primit oferta, nu am putut-o refuza. Sunt foarte fericit că am oportunitatea să joc pentru cel mai mare club din România", a spus Graovac în presă din Bosnia Herțegovina.
De-a lungul timpului, fundașul central a jucat în 65 de partide pentru CFR Cluj și și-a trecut în palmares un titlu de campion și o Cupă a României.