Foto Atacantul Universității Cluj, Jovo Lukic, joacă împotriva naționalei României
- Scris de Silvia Pugna
- azi, 08:40
- Sport
- Ascultă știrea
Golgheterul Universității Cluj, Jovo Lukic, a fost selecționat în naționala Bosniei pentru finalul campaniei de Nations League. Marți, 17 noiembrie, este planificată partida Bosnia și Herțegovina - România.
Forma remarcabilă arătată în ultima lună, în care a marcat de șapte ori și a livrat două pase decisive, i-a adus atacantului Universității, Jovo Lukic, o nouă convocare la reprezentativa Bonsiei și Herțegovinei, care își va încheia în această pauză competițională parcursul din UEFA Nations League.
Nogometni savez Bosne i Hercegovine
Lukic și colegii săi se luptă pentru ocuparea primei poziții din grupa 4 a Ligii B, care le-ar aduce nu doar promovarea în Liga A, ci și o șansă suplimentară de a accede în premieră istorică la Campionatul European.
Nogometni savez Bosne i Hercegovine
Cu două etape înainte de final, Bosnia se află la doar două puncte în urma liderului Suedia, pe care îl va întâlni chiar sâmbătă, 14 noiembrie (ora 21:45) la Solna, urmând ca trei zile mai târziu, Jovo și conaționalii să își încheie parcursul din Nations League la Zenica, pe propriul teren, în fața naționalei României.
Nogometni savez Bosne i Hercegovine
Sâmbătă, 14 noiembrie, ora 21:45: Suedia-Bosnia și Herțegovina
Marți, 17 noiembrie, ora 21:45: Bosnia și Herțegovina-România
În această fereastră internațională, golgheterul ediției trecute de Superligă va avea șansa de a bifa a zecea și chiar a 11-a sa prezență în naționala de seniori a țării sale, pentru care a marcat o dată în nouă partide, chiar la Campionatul Mondial din acest an, în duelul inaugural cu Canada (1-1), a transmis fcucluj.ro.











