Golul victoriei Petrolului în fața CFR-ului trebuia anulat. Verdictul specialistului

Golul victoriei Petrolului în fața CFR-ului trebuia anulat. Verdictul specialistului
| Foto: captura video Digisport

Fostul arbitru Marius Avram a identificat o mare eroare a brigăzii care a condus meciul cu runda cu numărul 13 a sezonului regulat din Superligă.

CFR Cluj a pierdut pe terenul celor de la Petrolul Ploiești, scor 0-1, în urma unui gol marcat în ultimul sfert de oră al întâlnirii, de către Denis Radu. Reușita jucătorului în vârstă de 22 de ani a fost validată în urma unei îndeungi analize VAR.

Cu toate acestea se pare că golul nu ar fi trebuit să fie valabil din cauza unor evenimente petrecute în faza premergătoare reușitei. Conform fostului arbitru Marius Avram, cei din camera VAR au analizat doar o parte a fazei din care s-a marcat.

Mai precis, Cătălin Popa (VAR) și Cristina Trandafir (AVAR) au analizat doar poziția marcatorului în momentul în care mingea pleacă spre el. În schimb, cu doar câteva secunde înainte, colegul lui Radu, Paul Papp se afla într-o poziție evidentă de offside și a împiedicat un adversar să joace mingea.

Astfel, analizat din camera VAR ar fi trebuit extinsă pentru întreaga fază, iar reușita ar fi trebuit anulată.

Comenteaza