INTERVIU Alexandru Olah. A fost aproape de NBA, iar acum vrea titlul cu U-BT

INTERVIU Alexandru Olah. A fost aproape de NBA, iar acum vrea titlul cu U-BT
Pivotul Alexandru Olah (23 ani) este una dintre achizițiile campioanei U-BT din această vară. Tânărul jucător a vorbit despre începuturile lui în baschet, despre pasul spre baschetul adevărat din Statele Unite, dar și despre șansele României la EuroBasket 2017.

Olah a început baschetul în orașul natal, la CSȘ Bega Timișoara. De aici a făcut pasul spre SUA, la Traders Point Christian Academy. După două sezoane, a ajuns la colegiul Northwestern. A visat să joace în NBA, unul din cele mai puternice campionate de baschet din lume. Primul său contract profesionist l-a semnat, însă, în Europa, la Belfius Moins-Hainaut (Belgia).

În vara aceasta a ajuns la campioana U-BT și vrea să-i ajute pe "studenți" să câștige un nou titlu. Olah este deja la Cluj, unde se pregătește cu Naționala României pentru EuroBasket 2017. Într-un interviu acordat pe u-bt.ro, tânărul jucător a vorbit despre începuturile lui în baschet, despre pasul spre baschetul adevărat din SUA și despre șansele României la EuroBasket 2017.

Alex, în afară de pasionații baschetului juvenil, lumea din România nu te cunoaște prea bine, cariera ta în baschetul mare a început pe meleaguri străine. Spune-ne câteva cuvinte despre tine...

M-am născut și am crescut în Timișoara. Am început să joc pentru CSȘ Bega în 2008 și tot atunci a început și cariera mea baschetbalistică. Pe urmă am ajuns să joc în Statele Unite, unde am urmat ultimii doi ani de liceu, dar și studiile la o facultate, jucând în același timp. Sunt un jucător care iubește baschetul și muncește continuu să devină din ce în ce mai bun.

Cum ai ajuns la liceu în Statele Unite ale Americii? Sunt mulți juniori în România care și-ar dori să facă acest pas și nu știu de unde să înceapă. Ai un sfat pentru ei?

În 2010, am avut la CSȘ Bega un antrenor din Serbia, Aleksander Milanovic, în Divizia B. După un sezon în care am ratat "la mustață" promovarea în LNMB, antrenorul, văzând că muncesc din greu și sunt serios în a juca baschet, mi-a propus să mă duc în Statele Unite. Am ajuns la Traders Point Christian Academy. Muncă, seriozitate și sacrificii, acestea sunt cheia.

Pe lângă antrenamentele de la CSȘ Bega, eu mai făceam și antrenamente individuale cu Coach Milanovic. Nu e tot timpul suficient să lucrezi doar la antrenamente, trebuie ceva extra care poate fi făcut înainte sau după antrenamente. Trebuie să fii serios la antrenamente și să faci tot timpul ceea ce ți se cere. De-a lungul carierei mele, am mai învățat că trebuie să faci și sacrificii pentru a-ți îndeplini visele.

Încă din liceu, ai avut un sezon foarte reușit cu Traders Point, ai fost căpitan de echipă și chiar ai câștigat campionatul statului Indiana. Cum este baschetul la acest nivel în SUA?

Nivelul din licee este unul bun. Am avut șansa de a lucra cu antrenorul Dave Jamerson, fost jucător în NBA. Am învățat foarte multe de la el și el m-a pregătit pentru următorul nivel, cel de colegiu.

Sezonul bun din ultimul an de liceu și calitățile tale fizice impresionante au atras atenția, ai fost acceptat la Northwestern, în NCAA. A fost grea trecerea de la baschetul de liceu la cel universitar?

Diferența de nivel dintre liceu și colegiu este una foarte mare. Nu am crezut asta până la primul antrenament cu Northwestern. Jocul este mult mai rapid și mult mai fizic, însă m-am adaptat repede la stilul acesta de joc.

Ai fost om de bază pentru Northwestern, ba chiar ai intrat în istoria universității, ca lider all-time la capitolul "capacelor". Care a fost cheia succesului în NCAA?

Cheia succesului au fost din nou orele de muncă depuse înainte antrenamentului, în timpul lui, dar și după acesta. Partea cea mai importantă din pregătirea a mea a fost în timpul primăverii și vara, când nu aveam competiție. Pe lângă antrenamentele de baschet, am făcut și foarte multă sală de forță.

A urmat NBA Pro Summer League, însă, în ciuda unor evoluții bune, nu ai prins NBA-ul. Dezamăgit?

Nu am fost dezamgit. Desigur, mi-aș fi dorit foarte mult să ajung în NBA și încă nu am renunțat la acest vis, dar eu m-am bucurat că am ajuns acolo și că am putut participa la un așa eveniment. Toată munca depusă la Northwestern m-a ajutat să ajung acolo și apoi să primesc primul meu contract ca și profesionist. Din punctul meu de vedere a fost un mare success.

Ai ales să îți începi cariera într-un campionat de nivel mediu din Europa, în Belgia. Care au fost principiile după care ai ales Belfius Moins-Hainaut pentru startul carierei de profesionist?

Mi s-a părut locul potrivit pentru a-mi începe cariera. Plus că acolo am mai putut juca încă un an cu Tre Demps, fostul meu coleg timp de patru ani de la Northwestern. A fost o experiență bună, am învățat foarte multe lucruri.

Cum se vede baschetul românesc din afara țării?

Baschetul din România și echipele de aici au devenit foarte respectate. Campionatul României a devenit mai bun de când am plecat eu.

Odată cu venirea ta la U-BT, se va consemna și debutul tău în Basketball Champions League, o competiție care, deși se află abia la a doua ediție, se anunță una extrem de puternică. Avem însă de trecut două tururi preliminare, iar adversari ar putea fi, conform tragerii la sorti, Bosna Sarajevo (Bosnia) sau Ludwigsburg (Germania) în turul 2, apoi Basic-Fit Brussels (Belgia). Cum ți se par acești adversari?

Într-adevăr, BCL a devenit o întrecere foarte competitivă, cu nume mari din Europa. Orice adversar din această competiție trebuie tratat ca atare. Nu știu multe despre Bosna, dar Ludwigsburg este o echipă foarte bună. Brussels a pierdut în finala play-off-ului contra Oostende. Când urmăream tragerea la sorți, chiar îmi doream să avem șansa de a juca contra lor. Înainte de asta, însă, trebuie să câștigăm, la rândul nostru, seria cu Sarajevo sau Ludwigsburg.

Te afli în pregătire cu lotul național în vederea EuroBasket 2017, la care România va participa în calitate de țară organizatoare. Ce îți dorești în privința acestei competiții?

Eu îmi doresc calificarea mai departe din grupe. Avem ambiția și cei mai buni fani din toată țara lângă noi! Desigur, ne va fi foarte greu, dar nu este imposibil. Suntem o echipă de jucători muncitori, cu o dorință mare de a face o figură frumoasă.

La lot ai ocazia să te pregătești alături de noii tăi colegi Rolland Torok, Kuti Nandor și Giordan Watson. Te va ajuta perioada asta pentru integrare?

Desigur, este un plus pentru noi faptul că jucăm împreună. Ne oferă șansa de a ne cunoaște jocul și unul pe celălalt, deci nu îmi fac griji din acest punct de vedere.

Ai un mesaj pentru fanii U-BT?

De-abia aștept să vă văd în numar cat mai mare la meciurile Clujului, dar și la EuroBasket! Haide U! Hai, România!

"Vreau să încep să câștig campionate, iar U-BT mi-a oferit această șansă. Știu cât de performant este clubul din Cluj și știu că acest pas este cel mai potrivit pentru mine. Nu am avut ocazia să lucrez cu Mihai Silvășan nici ca antrenor, nici ca jucător, dar am auzit că este un antrenor foarte bun, abia aștept să lucrăm împreună. Prin urmare, sunt nerăbdător să ne apucăm de treabă", afirma pivotul de 23 ani după semnarea contractului cu U-BT Cluj.

Comenteaza