Fotbaliști de la „U” Cluj interziși la UNTOLD. Lincar nu-i lasă la festival. Amendă de mii de euro pentru cine încalcă regula: „E foarte strict.. am fi mers într-o seară”

Fotbaliști de la „U” Cluj interziși la UNTOLD. Lincar nu-i lasă la festival. Amendă de mii de euro pentru cine încalcă regula: „E foarte strict.. am fi mers într-o seară”

La fel ca anul trecut, nici la această ediție de Untold, antrenorul celor de la Universitatea Cluj, nu le permite jucătorilor săi participarea la festivalul de muzică electronică UNTOLD de la Cluj.

Erik Lincar nu acceptă ca jucătorii de la „U” Cluj să meargă la festivalul de muzică electronică de la începutul lunii august. Tehicianul a procedat identic și în vara 2021, chiar dacă elevii săi nu sunt încântați de situație.

Universitatea Cluj a revenit după 7 ani în Liga 1, la capătul „dublei” de la baraj cu Dinamo București (2-0, 1-1). „Șepcile roșii” vor demara în trombă în campionat, duminică seară, pe Național Arena, contra lui FCSB, una dintre rivalele suporterilor de pe Cluj Arena.

Ardelenii nu vor putea juca pe propriul stadion, în primele două etape de „acasă”, cu CSU Craiova și cu Petrolul Ploiești, întrucât Cluj Arena va intra în pregătiri pentru festivalul de muzică electronică Untold. 

Eric Linkar „e foarte strict”. Nu își lasă elevii la UNTOLD. Amendă de mii de euro pentru cine merge

Referitor la „Untold”, unul dintre cele mai mari festivaluri din Europa, acesta se va desfășura în perioada 4-7 august, iar Lincar nu are de gând să le ofere „bilete de acces” propriilor jucători la acest eveniment. 

„Nu a făcut-o nici anul trecut, nu are de gând să o facă nici acum. Este foarte strict în această privință. Noi, băieții, nu suntem entuziasmați de idee, îți dai seama, am fi dorit să mergem într-o seară”, au reacționat jucătorii lui „U” pentru GSP.

Cine încalcă regula riscă o amendă consistentă, de câteva mii de euro. Anul trecut, Denis Alibec, la acea vreme sub contract cu CFR Cluj, a fost surprins distrându-se și fumând la Untold. A fost ridiculizat de fanii „feroviarilor" și de oamenii din fotbal, iar acel detaliu a grăbit despărțirea lui de clubul din Gruia.

Comenteaza