Kurt Zouma provoacă tensiuni în vestiarul CFR-ului. Ce i-au reproșat colegii
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 11:29
- Sport
- Ascultă știrea
Fundașul francez în vârstă de 31 de ani e motiv de ceartă în lotul "feroviarilor".
Adus în Gruia ca o vedetă, Kurt Zouma se pregătește să iasă pe ușa din spate la CFR Cluj, precum au făcut și alți jucători cu un CV impresionat, Julio Baptista, Yevhen Konoplyanka și Omar El Kaddouri.
Mai mult, francezul provoacă și tensiuni în vestiarul formației clujene, potrivit Fanatik. În primul rând, jucătorii CFR-ului sunt nemulțumiți de salariul uriaș pe care îl încasează Zouma în Gruia, aproximativ un milion de euro pe sezon.
Pe lângă acest aspect, fundașul a fost scos drept țap ispășitor pentru înfrângerea suferită de "feroviari" cu Dinamo. Trimis pe gazon în minutul 78, la 1-0 pentru CFR, Kurt Zouma a fost protagonist la fazele în care trupa din capitală a întors scorul și s-a impus cu 2-1.
Totodată, noul antrenor Daniel Pancu a impus ședințe de pregătire mai dure, la care francezul nu poate rezista din cauza problemelor medicale cu care s-a confruntat în ultimii ani. . Astfel, Iuliu Mureșan a anunțat deja despărțirea de jucător, în pauza de iarnă.
Până acum, Kurt Zouma a bifat patru apariții în tricoul vișiniu în Superligă și Cupa României, totalizând 197 de minute.











