Kyros Vassaras a dat verdictul în cazul penalty-ului de la FCSB - "U" Cluj. Ce a stabilit grecul

Kyros Vassaras a dat verdictul în cazul penalty-ului de la FCSB - "U" Cluj. Ce a stabilit grecul
| Foto: captura video

Președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor s-a pronunțat în legătură cu faza controversată din runda precedentă.

Învingătoarea partidei FCSB - Universitatea Cluj, din play-off-ul Superligii, a fost stabilită de golul marcat de David Miculescu, din lovitură de la 11 metri. Totuși, modul în care a fost acordată lovitura de pedeapsă a fost vehement contestat.

În urma unui contact cu Gabriel Simion, Daniel Bîrligea a căzut în careu, iar centralul a lăsat jocul să continue. Totuși, Szabolcs Kovacs a fost mai apoi chemat la monitorul VAR de către Sorin Costreie și după ce a urmărit reluările a decis să dicteze penalty.

Atât jucătorii Universității Cluj, cât și reprezentanți ai altor echipe, precum Cristi Balaj de la CFR Cluj, au contestat decizia de a acorda lovitură de pedeapsă, însă nu și Kyros Vassaras.

Potrivit golazo.ro, președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor a stabilit, într-o ședință internă, că decizia de a da penalty a fost cea corectă, iar Sorin Costreie va fi delegat din nou, în timp ce Szabolcs Kovacs va avea de suferit pentru că nu a văzut faza din teren.

Comenteaza