Mandorlini primește fundașii pe care îi dorește. Cine sunt înlocuitorii lui Burcă și Yuri

Mandorlini primește fundașii pe care îi dorește. Cine sunt înlocuitorii lui Burcă și Yuri
| Foto: facebook.com/fcashdodofficial

CFR Cluj este aproape de a transfera doi stopperi, care ar putea rezolva problemele din defensiva "feroviarilor".

Andrea Mandorlini își dorește să implementeze un nou sistem în Gruia, 3-5-2, însă se confruntă cu probleme serioase pe linia de fund. Italianul i-a pierdut recent pe Burcă și Yuri, cei care urmau să fie liderii apărării, în timp ce nou-venitul Boben s-a accidentat la debut.

Așadar, antrenorul a rămas doar cu Ajeti și Țîru ca soluții pentru defensiva, însă problema sa se va rezolva în curând. Prosport anunță că CFR Cluj a ajuns la un acord cu doi fundași centrali, Anton Kresic (27 de ani )și Gil Cohen (22 de ani).

Primul este o mai veche cunoștiință a lui Mandorlini, care l-a mai antrenat în 41 de partide, la Cremonese și la Padova. Stopperul croat vine de la Rijeka, însă a fost crescut în Italia, unde a mai evoluat pentru Atalanta, Trapani, Avellino și Carpi.

În schimb, Gil Cohen reprezintă o mutare surprinzătoare, având în vedere că a evoluat doar în țara natală, pentru Ashdod, clubul care l-a și format. Recent, fundașul s-a remarcat în naționala U21 a Israelului, a cărui căpitan este și alături de care a ajuns până în semifinalele Campionatului European de tineret.

Așadar, Ajeti, Țîru, Boben, Kresic și Cohen se vor lupta pentru cele trei posturi din defensivă, însă și Mogoș sau Manea ar putea reprezenta soluții de avarie pentru Mandorlini.

Comenteaza