Marius Niculae a refuzat Liga I şi Universitatea
- Scris de Ziua de Cluj
- 06 Sep 2013, 20:46
- Sport
- Ascultă știrea
![Marius Niculae a refuzat Liga I şi Universitatea](images/Articole/00116721/00095206_large.jpg)
Cel poreclit „Săgeată" a semnat cu gruparea din prima ligă a Ucrainei, Hoverla Uzhorod, acolo unde va fi coechiper cu alţi doi români, Alexandru Dandea şi Cristian Oros.
Liber de contract după despărţirea de Shandong Luneng, Niculae s-a aflat multă vreme în atenţia mai multor grupări din Liga I, printre care şi Universitatea Cluj. Oficialii „Şepcilor" i-au pregătit lui „Săgeată" un contract până în iarnă şi au mizat atât pe prezenţa tatălui său în staff-ul tehnic, cât şi pe prietenia cu Ionel Ganea.
Atacantul a amânat un răspuns concret, spunând că aşteaptă să se concretizeze o ofertă din străinătate. Între timp, pe fir au intrat Petrolul Ploieşti şi FC Vaslui, însă jucătorul a ales să rămână „afară". Hoverla Uzhorod, o echipă mică din Ucraina, a obţinut până la urmă semnătura lui Niculae, jucător care a bifat în carieră echipe precum Sporting Lisabona, Standard Liege sau Inverness.