Mesajul lui Patrick Ciorcilă după anunțarea tabloului principal de la Winners Open: “Sunt toate premisele pentru un turneu atractiv”

Mesajul lui Patrick Ciorcilă după anunțarea tabloului principal de la Winners Open: “Sunt toate premisele pentru un turneu atractiv”

Directorul competiției care va avea loc la Cluj-Napoca la începutul lunii august a vorbit despre numele importante care vor participa la turneul WTA 250.

În perioada 2-8 august, la Cluj-Napoca se va desfășura un turneu de anvergură europeană. Winners Open 2021 va beneficia de prezența unor jucătoare cu nume din circuitul WTA, precum Alize Cornet, Andrea Petkovic, Timea Babos, dar și româncele Patricia Țig sau Irina Begu.

Directorul competiției, Patrick Ciorcilă, a vorbit despre jucătoarele care vor fi la startul turneului WTA 250, dar și despre modul în care va fi organizată competiția, în condițiile unor noi relaxări anunțate de autoritățile din România.

“S-au încheiat înscrierile pentru tabloul principal la simplu. Într-adevar, tabloul arată foarte atractiv, faptul că avem 11 jucătoare din Top 100 WTA nu poate decât să ne onoreze și să ne bucure. Cel mai greu a fost să aducem turneul la Cluj, au fost multe discuții cu cei de la WTA.

Nemaiavând un alt turneu la Cluj a fost greu să convingem că avem o locație bună, că orașul nostru poate găzdui un astfel de turneu din punct de vedere al infrastructurii. Bineînțeles că a contat și faptul că autoritățile sunt deschise. Clujul a mai avut meciuri de Cupa Davis și Fed Cup.

Jucătoarele sunt atrase de nivelul turneului, care e WTA 250, unul foarte mare. Sunt 280 de puncte pentru câștigătoare, plus premiile în bani. Ne onorează și faptul că avem multe românce. Cumva, noi mizăm mult pe evoluția jucătoarelor românce pentru că ele clar generează mult interes și din partea telespectatorilor și a spectatorilor.

Noi ne dorim să avem patru românce în semifinale și o câștigătoare româncă dacă se poate. Pe lângă asta le avem pe Alize Cornet, care e prima favorită, pe Andrea Petkovic, Sara Errani. Sunt toate premisele pentru un turneu atractiv.

Înscrierile pentru competiția de dublu vor fi închise cam cu 2-3 săptămâni înainte, așa este procedura. Eu cred că vom avea multe românce la dublu, unde stăm foarte bine. Ca exemplu, Irina Begu tocmai a avut o semifinală la Roland Garros la dublu. O avem și pe Monica Niculescu, pe Irina Bara și așa mai departe.

Țara noastră este cunoscută ca fiind printre cele mai performante în ceea ce privește tenisul feminin. Avem 10 jucătoare în Top 200. Cred că vom avea un turneu extraordinar și mă bucur că vom putea readuce fanii în tribune.

Noi vom instala tribune mobile, cu o săptămână înainte. Pentru terenul central vom avea o capacitate de 1300 de locuri, iar la terenurile doi și trei vor fi în jur de 300 de locuri. Suntem la curent cu ce au anunțat autoritățile. În acest moment avem dreptul de a avea 100% din spectatori, atâta timp cât toți sunt vaccinați.

Obiectivul nostru este să avem tribunele pline, însă să fie cât mai sigur pentru toată lumea. WTA se ghidează după regulile autorităților din fiecare țară și ne-au dat libertatea de a merge după legea din România. Vom anunța în curând și biletele, și încercăm să facem prețurile cât mai accesibile.

În acest moment, conform noilor propuneri, nu am văzut să existe și alternativa testelor dacă se dorește 100% din capacitate. Așteptăm publicarea în Monitorul Oficial și ne vom mula după reglementări. Suntem încrezători că vom avea tribunele pline”, a declarat Patrick Ciorcilă.

Comenteaza