Mircea Lucescu: Votul a fost decis de fotbalul feminin şi fotbalul de sală. E o pată pentru toată ţara

Mircea Lucescu: Votul a fost decis de fotbalul feminin şi fotbalul de sală. E o pată pentru toată ţara

Mircea Lucescu, cel care s-a aflat în sală lângă Ionuţ Lupescu pentru a-l susţine în alegeri, s-a declarat dezamăgit de felul cum au luat sfârşit alegerile pentru preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal.

"Ăştia suntem! Contează mai mult micile atenţii decât evaluarea corectă a potenţialului oamenilor care pot să aducă fotbalului performanţă, imagine şi respect. Când s-au înfiinţat atâtea competiţii în ultimul an, fiecare competiţie a avut un număr de echipe, fiecare echipă a avut un vot. Astăzi, votul a fost decis de fotbalul feminin şi fotbalul de sală! E o pată pentru toată ţara, nu numai pentru fotbalul românesc.

Sincer vă spun, sunt dezamăgit. Îl vedeam (n.r. - preşedinte pe Ionuţ Lupescu). Dincolo de a conduce o federaţie de fotbal, există şi o responsabilitate faţă de iubitorii fotbalului, aceea de a se bucura de performanţă. Performanţele nu pot fi aduse de nişte oameni care nu au avut nicio treabă cu fotbalul de performanţă. Performanţa puteau s-o aducă, într-adevăr, cei care au făcut performanţă pe terenul de fotbal", a afirmat Mircea Lucescu.

Comenteaza