Misteriosul domn Ivansuc. Povara nr. “7”

Un fotbalist cu o semnătură unică, o viaţă curmată tragic, un sportiv căruia poeţii i-au dedicat versuri. O incursiune în istoria sentimentală a Clujului.

A fost un cavaler fără armură, un prinţ fără tron. L-au iubit suporterii, poeţii, scriitorii. Au trecut 30 de ani de la dispariţia sa. În timp, povestea lui Zoli Ivansuc s-a transformat în legendă, s-au amestecat în creuzetul amintirilor imaginaţia, visul, adevărul. Poate că e vorba de magia cifrei "7". Cele 7 zile ale săptămânii, cele 7 minuni ale lumii, cele 7 coline ale Romei. "7" poate fi simbolul singurătăţii sau semnul unui destin princiar. La fotbal, în epoca romantică, era numărul purtat de extrema dreaptă, numărul lui Ivansuc. A plătit tribut spectatorilor, nu tabelei de marcaj. Scorul era doar un detaliu. Fanii nu i-au rămas datori. Sute de clujeni asistau la antrenamente doar să-l vadă pe Zoli, un jucător la fel de capricios ca şi echipa.

A fost o necunoscută până şi pentru cei cu care se întovărăşise. "Greu de caracterizat, un mister. Îi plăcea să joace fotbal, dar nu a făcut din asta un scop în sine. A fost o enigmă pentru mine", povesteşte Remus Câmpeanu, fostul său coechipier. Zoli a fost şi ambasadorul unei lumi boeme, cu nopţi udate în roua dimineţii la "Conti".

Poate că finalul său tragic i-a creat nimbul. Pentru că a fost atât de popular, există o mulţime de memorialişti gata să adauge o întâmplare nouă, să îmbogăţească folclorul urbei. "Nici nu ştiţi ce aţi pierdut!", a scris un suporter al lui Napoli pe zidul cimitirului după ce echipa lui Maradona a câştigat în 1987 primul titlu. La Cluj, istoricul Gheorghe Bodea pregăteşte o carte, "Zoli. O legendă", bună de pus pe rană de microbiştii care nu au avut norocul să-l urmărească jucând. Până la apariţia volumului, ZIUA de CLUJ şi-a asumat ingrata sarcină de a creiona portretul fotbalistului discutând cu cei care l-au iubit şi răsfoind arhiva strânsă de Gheorghe Bodea.

"Nu juca doar cu picioarele"

Îi dăm cuvântul pentru început scriitorului Romulus Rusan."Am ţinut mult la Zoli Ivansuc, pentru că simţeam cum ceea ce învaţă de la noi, condeierii, îl ajută să fie pe teren inspirat. Ca atacant, avea un stil sofisticat, senioral aş spune, pentru că făcea din fiecare fază care ajungea la el cu totul altceva decât te aşteptai. Dribla imprevizibil, stagna sau dădea jocului soluţii inedite, ţâşnea, şuta sau pasa când şi cum te aşteptai mai puţin. Iar uneori, când îşi dădea seama că a greşit, se oprea şi renunţa înciudat, ca şi cum ar fi mototolit o filă pe care scrisese un vers neinspirat". Continuă Remus Câmpeanu: "A fost un jucător care nu are egal. Nu am văzut un altul la fel pe postul lui. A fost altceva, un magician, ajutat de un suport fizic extraordinar, avea viteză, forţă şi ştiinţa jocului. Imprevizibil, cu plecări şi opriri surprinzătoare, cu o tehnică încântătoare, lăsa impresia că-i comandă mingii unde să meargă". Fosta sa soţie, Sanda Popescu, mai adaugă un element: "Nu juca doar cu picioarele. Gândea, era calm, intuia ce se va întâmpla". "Indescifrabil, nu puteai să ghiceşti ce fentă va face. Când balonul ajungea la el, tribuna vibra, ştia că se va întâmpla ceva", punctează Gheorghe Bodea. Când l-a văzut în vestiar, doctorul Universităţii Cluj, Mircea Ioanete, l-a întrebat pe Ivansuc dacă a făcut exerciţii de forţă. "Nu, doctore, aşa m-am născut!", i-a răspuns Zoli. Nu faulta în teren şi se ferea de fundaşii duri. A rămas de pomină gestul pe care l-a făcut într-un meci cu Jiul, unde stoperul Stocker, enervat că-i strecurase mingea printre picioare, a ţinut să-şi marcheze terioriul, luându-l pe sus. Cum a reacţionat Ivansuc? A pus piciorul pe minge şi i-a oferit-o "minerului" furios.

"Viaţa trebuie trăită, nu îndurată"

Dramaturgului Viorel Cacoveanu i-a explicat cum vede fotbalul: "Mi-a spus cândva: Viaţa trebuie trăită, nu îndurată! Când văd mistreţii - fundaşii care-l marcau strâns şi arau terenul urmărindu-l - mă apucă tristeţea. Ei execută un ordin. Eu nu sunt un executant. Eu iubesc jocul, arta, fenta şi driblingul. Poezia fotbalului". Fire de artist, cu personalitate, a intrat în coliziune cu Titi Teaşcă, adeptul unui regim cazon. Culmea e că antrenorul poreclit "Micul Napoleon" l-a şi convocat la echipa naţională. A fost dragoste cu năbădăi, un meci cu două reprize distincte. În primul mandat, Teaşcă a fost nevoit să demisioneze în 1963 după un conflict cu extrema dreaptă. Când a revenit, în 1967, l-a anunţat pe Ivansuc că nu a trecut peste acel episod. "Am plecat din cauza ta, acum tu vei pleca!". Şi s-a ţinut de cuvânt. Un pic de răbdare. Până la momentul când Ivansuc a divorţat de "U" Cluj şi de fotbal, redăm două momente din tumultoasa relaţie cu Teaşcă. Prima secvenţă e descrisă de istoricul Bodea: "La un antrenament tactic, se exersau fazele fixe. Zoli trebuia să bată o lovitură liberă de la 25 de metri, lateral, să centreze cu efect. Teaşcă a avut proasta inspiraţie să-i dea indicaţii preţioase. «Nea Titi, spune-ne ce vrei, unde să stăm, unde să fugim, dar nu-mi spune cum să dau cu piciorul în minge. Nici eu nu ştiu cum dau, dar mingea merge unde vreau»".

A dispărut de joi până duminică

Nicolae Szoboszlay, fostul secund al lui Teaşcă, a rememorat un alt episod incendiar. "Am condus Universitatea la un turneu în Ungaria. Teaşcă nu avea voie să apară în acte ca antrenor, pentru că era suspendat de federaţie din cauza bilanţului prost de la echipa naţională. Mulţumit că am avut rezultate bune şi că Ivansuc a jucat bine, l-am invitat la masă. M-a refuzat, motivând că urma un meci dificil cu Progresul, la Bucureşti. În cazul unei victorii, am fi urcat pe locul trei. Joi ne-am întors la Cluj, partida cu Progresul era duminică. Fericit, i-am spus lui Teaşcă de refuzul lui Zoli. Apoi, Ivansuc a dispărut de joi împreună cu responsabilul sportiv însărcinat de partid să se ocupe de echipă. Nu l-am mai văzut până la întoarcere. Teaşcă l-a pedepsit şi în ajutorul fotbalistului a sărit celebrul chirurg Aurel Nana, profesor universitar şi preşedintele clubului. Teaşcă nu s-a lăsat intimidat: « Aici eu sunt profesor, dumneavoastră sunteţi felcer!»". "Micul Napoleon" a fost nevoit să plece, dar nu a trecut peste "înfrângere". În al doilea mandat (1967-1969) l-a eliminat pe Ivansuc. "S-a folosit de un pretext. Într-o seară mergeam spre cantonamentul de pe strada Horia, când am fost loviţi din spate de un troleibuz vis-a-vis de Regionala CFR. Am întârziat şi Teaşcă nu l-a iertat", susţine fosta soţie a lui Ivansuc. Zoli a fost trimis în 1968 la Câmpia Turzii. Deşi a fost legitimat, a refuzat să joace, nu s-a lăsat umilit. N-a acceptat nici oferta venită de la Baia Mare. A renunţat la fotbal la doar 30 de ani.

"Jucătorul cu numărul 7, duşmanul vacii cu lapte"

Cum era omul Ivansuc? "Iubitor de lapte, ceai şi suc", scrie, ironic, Negoiţă Irimie, unul dintre amicii fotbalistului din lumea literară, poetul care l-a supranumit pe Zoli "Hamletul gazonului verde". N-a avut nici o poreclă. Doar în studenţie, fiindcă era prea liniştit, un coleg de cameră i-a spus "Bătrâne". A fost un apropiat al lumii literare, petrecând nopţi întregi la şuete cu scriitori. Vorbea rar, îi plăcea să asculte discuţiile condeierilor. "Era mai degrabă reţinut, nu trăncănea. Inteligent, citea foarte mult. Era modest, din cauza asta unii credeau că e arogant. Nu-i plăcea să iasă în faţă", îl descrie Sanda Popescu. "Fire boemă, foarte cald la suflet, simpatic, manierat, cu bun simţ. Nu puteai pătrunde în Eul lui. Foarte inteligent, citea foarte mult", spune Szoboszlay. "Pe cât era de talentat, pe atât era de modest. Noi ne lăudam că jucăm în echipă cu Ivansuc. După ce făcea un lucru bine, se închidea în el, îi venea să abandoneze", îl caracterizează Remus Câmpeanu. S-a vorbit la fel de mult despre paharele băute ca şi despre golurile marcate. Prefera coniacul, vermutul şi votca. "Nu era alcoolic. El bea să-şi învingă timiditatea, temerile, să se elibereze de aceste trăiri", crede Nicolae Szoboszlay. "Bea ca şi la Hanul lui Manuc/Domnul nostru Zoli Ivansuc/Pînă ce ajunge hăbăuc/Palid ca exploratorul Cook", se amuză Negoiţă Irimie. "Jucătorul cu numărul 7, duşmanul vacii cu lapte", a fost o expresie celebră în epocă.

Istoricul Gheorghe Bodea susţine că nu l-a văzut niciodată clătinându-se: "Era foarte rezistent la băutură. Oricât era de băut, mergea pe jos până în Gheorgheni, nu lua taxiul". Doar berea germană, "Radeberger", destinată nomenclaturii, i-a stârnit interesul. Când făcea naveta la Câmpia Turzii, se oprea la localul din gară, unde şeful restaurantului, Munteanu, îl servea din porţia rezervată primului secretar Oniga. "Unicul jucător din toată cariera mea care era în stare să bea de duminică până joi, vineri şi sâmbătă să se antreneze, iar duminică să fie din nou în formă era Ivansuc", a mărturisit antrenorul Robert Cosmoc.

"Nu poţi iubi de două ori"

În 1968, anul despărţirii de "U" Cluj, Zoli s-a căsătorit cu Ruxandra-Călina Tănăsoiu. Galant, a fixat nunta pe 10 aprilie, chiar ziua de naştere a soţiei, pe care o cunoscuse la cantina din Hasdeu. O căsnicie aflată sub semnul cifrei 7, numărul de pe tricoul lui Zoli. 7 ani diferenţă între Sanda şi Zoli, iar cei doi au divorţat în 1975, după 7 ani de mariaj. "Era student când ne-am întâlnit prima dată. Îl remarcasem, era un tip drăguţ. Mi-a plăcut că nu s-a dat mare, nu a fost agresiv. M-a cucerit invitându-mă să comentăm o carte, să vedem un film. Eu jucam handbal la Ştiinţa Cluj, eram portar. Nu vreau să intru în amănunte cu divorţul. N-am avut destulă răbdare. L-am iubit foarte mult. Nu poţi iubi de două ori în viaţă", mărturiseşte Sanda Popescu. Împreună au o fată, pe Barbara, absolventă de Chimie şi Psihologie, în vârstă de 42 de ani. Când s-a certat cu Zoli, Sanda a plecat acasă, la Sibiu, unde mama ei era un avocat renumit. La întâlnirea de 10 ani de la terminarea Facultăţii de Fizică-Chimie a cunoscut un asistent de la Chimie, Popescu, cu care s-a recăsătorit şi are un băiat, doctor în Canada.

Găsit mort în apartament

După divorţ, Zoli şi-a petrecut tot mai mult timp alături de prietenii săi din lumea literară şi a continuat să lucreze ca medic. Nimic nu anunţa vestea care a bulversat oraşul în 27 ianuarie 1982. Ivansuc obişnuia să împrumute cărţi unui elev de liceu, cu care fusese vecin în blocul în care a locuit înainte de a se muta în apartamentul de pe strada Alverna. Fostul număr "7" avea o bibliotecă vastă, pe care o îmbogăţea permanent. Când a sosit să ceară un nou volum, adolescentul a zărit un geam deschis la apartamentul fostului fotbalist. A bătut în zadar la uşă. Speriat, a alertat vecinii, care au chemat miliţia. Zoli a fost găsit mort, în chiloţi. Părea că se pregătise să facă un duş. Decesul survenise cu câteva zile în urmă şi a provocat comentarii maliţioase, generate de nopţile petrecute cu paharul în mână. "A fost un stop cardiac, m-a informat doctorul Mircea Ioanete", respinge Sanda speculaţiile. "O coincidenţă tragică. Tot de inimă s-au stins, între 45 şi 55 de ani, şi Mateianu, Marcu sau Petru Emil", remarcă Gheorghe Bodea. Sanda îl văzuse ultima dată pe 15 decembrie 1981, în faţă la "Arizona", când l-a anunţat că fiica lor, Barbara, a fost operată de apendicită. Peste câteva ore, când a vizitat-o pe Barbara la spital, a aflat că Zoli trecuse deja s-o îmbrăţişeze. Zoli a petrecut Revelionul împreună cu poetul Negoiţă Irimie, iar ultima dată a fost zărit de Sfântul Ion, când a mers la o zi onomastică împreună cu Petru Emil.

Două crizanteme galbene

Nu sunt alte mărturii până în 27 ianuarie, ziua când "U" se întorcea dintr-un turneu efectuat în Cehoslovacia. Pe un ger aprig, autocarul a oprit în faţa Hotelului Sport, unde jucătorii au fost aşteptaţi de un băiat surdo-mut, copilul de trupă ce-i ajuta pe fotbalişti să-şi care bagajele. Băiatul i-a întâmpinat plângând în hohote şi a reuşit, spre uimirea sportivilor, să închege câteva vorbe:"A m-mu-mu-r-rit Z-Z-o-l-i!". A fost înmormântat în Cimitirul Central. În cele două cupe de ciment de pe locul de veci veţi găsi deseori două crizanteme galbene. "Să-şi amintească de cele două blonde pe care le-a iubit, de soţie şi de Babi", încheie, răvăşită de amintiri, Sanda Popescu.

Numele fostei extreme ar putea să fie purtat de peluza rezervată oaspeţilor din noul stadion al Clujului. Suporterii şi istoricul Gheorghe Bodea vor să aşeze o statuie a fotbalistului la una dintre intrări. Au trecut trei decenii de când Ivansuc s-a retras învins din jocul sorţii. Avea doar 43 de ani. Dacă aduni cifrele, iese 7, numărul destinului său.

CV

Data naşterii: 12.08.1938
Locul naşterii: Reşiţa
Post: extremă dreaptă
A jucat la Electromotor Timişoara (1952-1957), Metalul Reşiţa (1957-1959), "U" Cluj (1959-1968)
Debut la U Cluj: 3.05.1959 - Ştiinţa Cluj - Ştiinţa Timişoara 1-0
A câştigat cu "U" Cluj Cupa României în 1965.
Are trei selecţii în echipa naţională, cu Maroc, Spania, RDG.
A disputat 185 de meciuri în Divizia A, în care a marcat 41 de goluri.

Cum a ajuns la "U"

Prof. dr. Mircea Borcilă, de la Facultatea de Litere a Universităţii Babeş-Bolyai, i-a mărturisit istoricului Gheorghe Bodea că amicul său, Zoli Ivansuc, debutase la Metalul Reşiţa pe postul de centru înaintaş, când era încă elev de liceu, şi a devenit rapid idolul oraşului. Zoli a stârnit interesul antrenorului federal Petre Steinbach. La lotul de juniori a devenit coleg cu clujenii Teofil Mureşan, Petru Emil şi Bucur. "Ştefan Kovacs s-a gândit să-i adune la Universitatea pe cei mai talentaţi juniori. Aşa a ajuns Ivansuc la Cluj, într-o echipă cu jucători maturi ca Traian Georgescu, Horaţiu Moldovan şi Remus Câmpeanu, formaţia care a cucerit Cupa în 1965. A fost cea mai bine închegată echipă pe care a avut-o Universitatea", a punctat istoricul Gheorghe Bodea.

De ce a refuzat-o pe Real Madrid

Zoli Ivansuc a declinat o ofertă de la Real Madrid. Discuţia a avut loc în capitala Spaniei, în 1965, când "U" Cluj a întâlnit-o pe Atletico Madrid în turul secund al Cupei Cupelor. Remus Câmpeanu ne asigură că oferta a fost reală. "Am fost martor alături de Traian Georgescu. L-a căutat Wogl, un impresar spaniol, originar din Bistriţa, şi i-a oferit o sumă consistentă în dolari. Nu-mi mai amintesc despre câţi bani era vorba. N-am participat direct la discuţii, dar eram în preajmă, mai trăgeam cu urechea (râde). Zoli l-a refuzat ferm: «Domnule, eu sunt student la Medicină şi vreau să-mi termin facultatea»", a povestit Câmpeanu. Zoli i-a mărturisit soţiei că a mai avut o ofertă din Belgia.

Steaua, blocată de Daicoviciu

Steaua a încercat să-l transfere pe Ivansuc. La intervenţiile pe linie politică s-a opus istoricul Constantin Daicoviciu, vicepreşedinte al Consiliului de Stat şi rector al Universităţii Babeş-Bolyai. Ziaristul Victor Morea a relatat că fotbalistul era şicanat de insistenţa trimişilor clubului bucureştean. La una dintre întâlnirile dintre Morea şi Ivansuc de la Continental, extrema dreaptă a Universităţii Cluj s-a ridicat brusc de la masă, deşi abia comandase. "Hai să plecăm! Sunt doi la masa vecină, mă tot urmăresc, vor să mă ducă la Steaua", i-a spus Zoli lui Victor Morea.

Medic pe bune

Zoli a absolvit în 1966 Facultatea de Medicină din cadrul Institutului de Medicină şi Farmacie Cluj, cu media 7,75. "A făcut pe bune facultatea. Avea demnitatea să nu se folosească de numele său de fotbalist pentru a trece examenele. În sesiune învăţa toată noaptea, iar ziua mergea la antrenament", şi-a amintit Sanda Popescu, fosta sa soţie. Zoli a refuzat să participe chiar şi la meciuri internaţionale pentru a avea timp să-şi pregătească examenele.

"Iubirea" care omoară

A produs vâlvă în presa vremii articolul "«Iubirea» care omoară", publicat în Sportul Popular, după decesul lui Ivansuc. Autorul, Marius Popescu, a acuzat anturajul fostului fotbalist că a fost complice la dispariţia prematură a lui Zoli: "Moartea lui Ivansuc a fost o moarte lungă - morală şi fizică - căreia toţi acei care-l plâng acum cu lacrimi amare nu i s-au opus aproape cu nimic. Au comentat-o. Atât". Marius Popescu i-a iritat pe cei care l-au iubit pe Ivansuc, evocând presupuse isprăvi bahice ale sportivului, despre care s-ar fi vorbit prin Cluj: "Ştiţi că ieri, după meci, Zoli a dormit în piaţă, pe o tarabă? Era mahmur şi a doua zi dimineaţă, când l-au găsit ţăranii!" Sau: "Aţi auzit ce chef monstru a făcut Zoli la bufetul din faţa gării? A spart şi vreo 40 de pahare...". Popescu a încheiat "rechizitoriul" indicând încă o dată vina anturajului: "Fără îndoială, Ivansuc a avut vina sa. Dar ceilalţi?"

Explicaţiile lui Marius Popescu

Revoltat de articolul lui Marius Popescu, tatăl vitreg al lui Ivansuc, Almer, i-a trimis o scrisoare lui Fănuş Neagu, care a publicat-o în "Luceafărul". La scurt timp, pe 20 februarie 1982, Marius Popescu şi-a asigurat cititorii că a fost ghidat de bune intenţii: "Dacă nu aş fi ţinut mult la Ivansuc, nu aş fi scris articolul". Popescu a explicat că a fost sensibilizat de ultima întâlnire cu Ivansuc. "Îmi dau seama că lacrimile, ele singure, ar fi fost... un articol mai potrivit, dar în clipa când am scris «"Iubirea" care omoară» nu-mi ieşea din minte că mă întâlnisem cu Ivansuc (şi nu arăta deloc bine) la Cluj-Napoca, în cabinetul dr. Mircea Luca, cu doar o lună şi jumătate înaintea morţii sale şi că el a pierit - de ce? - la numai 43 de ani..."

A purtat "8" în finala din 1965!

Ziaristul Gelu Claudiu Radu, unul dintre administratorii site-ului ucluj.ro, a observat că Ivansuc a purtat tricoul cu numărul 8 în finala Cupei României din 1965, când Ştiinţa Cluj a câştigat trofeul. Ivansuc a înscris unul dintre cele două goluri ale "Şepcilor Roşii". Coechipierul său din linia ofensivă, Nicolae Szabo, a explicat de ce a jucat el cu numărul 7: "A fost inspiraţia antrenorului Sepsi. M-a folosit pe mine extremă dreaptă în locul lui Zoli. Pe Ivansuc l-a mutat în centrul liniei de atac, iar Adam a ajuns în stânga. Probabil a vrut şi să deruteze adversarul. Bine, în meci ne-am schimbat des poziţiile".

"Legitimat" la Săvădisla

După ce a renunţat la fotbal, doctorul Ivansuc a lucrat un an la Sanatoriul TBC de la Săvădisla, apoi a fost doctor internist la Spitalul din Câmpia Turzii şi, pentru o scurtă perioadă, a fost medicul echipei Universitatea Cluj. Când era angajat la Săvădisla, a fost interpelat de un admirator: "Zoli, nu te-am mai văzut de mult jucând. Nu mai joci?". Ivansuc a fost pe fază: "Ba da, joc la Săvădisla!" Glumă-glumă, dar Zoli disputa miuţe cu bolnavii în curtea sanatoriului. Şi-a păstrat simţul umorului şi la Câmpia Turzii. O doamnă în vârstă l-a abordat pe coridor: "Domnule doctor, nu ştii de ce mă doare capul?" Ivansuc i-a răspuns: "Nu ştiu, dar, dacă vii la mine în cabinet, poate voi afla". Un inginer agronom a povestit că Ivansuc i-a scos un dinte la Câmpia Turzii: "M-a întrebat dacă am băut ceva, ca să-mi facă anestezia. Mi-a zis că el a băut două pahare cu ţuică".

Bonă pentru fraţii vitregi

Muncitor în construcţii, tatăl lui Zoli a lucrat la Budapesta, unde a suferit un accident de muncă. Înainte activase la Reşiţa, la una dintre hidrocentralele din zona satului Văliug (jud. Caraş Severin), construite de austrieci în jurul anului 1907. Zoli avea un an la data decesului, iar mama sa, de origine şvabă, era gravidă cu Gabriela, astăzi medic pediatru la Voluntari, lângă Bucureşti. A fost ajutată de părinţi să-i crească pe Zoli şi pe Gabriela. S-a recăsătorit cu Almer, tot de origine svabă, cu care a mai avut doi copii, Ecaterina şi Eugen. Cel mai mare dintre copii, Zoli, a avut grijă de fraţii săi vitregi. Eugen a fost şi el sportiv, campion naţional la înot.

Finala Cupei României 1965

Ştiinţa Cluj - Dinamo Piteşti 2-1

Marcatori: R. Câmpeanu 11, Ivansuc 55 / Ţurcan 65

Ştiinţa: Moguţ - Marcu, Georgescu, Grăjdeanu, R. Câmpeanu - V. Alexandru, Neşu - N. Szabo, Ivansuc, Adam, I. Suciu. Antrenor: Andrei Sepsi.

De la Ivasiuc la Ivansuc

Tatăl lui Zoli, rutean născut în zona Vişeului (jud. Maramureş), se numea Ivasiuc. Dintr-o eroare a unui funcţionar de la primăria din Reşiţa, Zoli e trecut Ivasuc în certificatul de naştere. A devenit însă celebru cu numele de Ivansuc. De ce? "Mi-au explicat ziariştii, care l-au botezat, că aşa e mai sonor", a mărturisit Sanda Popescu, fosta soţie a fotbalistului.

RÂNDURI DESPRE IVANSUC CULESE DE ISTORICUL GHEORGHE BODEA

IN MEMORIAM

După modelul lunii am inventat roata,
Rază de lună, de bicicletă, de roată;
Se chemă ca sînt un inventator
Ce nu mai găseşte nimic, niciodată!

Unde Pîrcălabii, Manoilenii?
Ei turnuri de fum în negura vremii!

Tăcere că-n noapte se pierde
Chiar Hamletul gazonului verde.

Străluce în noapte străluminată,
Raza de lună, de bicicletă, de roată:
Stilete în noaptea de altădată!

Negoiţă Irimie

AD IVANSUCUM
(Din volumul ODE ŞI EPODE, VOL. II, cîntul XIV)

Excelenţa noastră Ivansuc
Iubitor de lapte, ceai si suc
După care însumi mă usuc,
-Hai noroc şi vino să te ţuc.

Pe Alecsandri cînd eu apuc
Şi mă-ndrept o sticlă să-ţi aduc
Ca să nu mai bei doar singur cuc,
Tu refuzi colega Ivansuc.

Cred că-i o miniciună şi un truc
Cum c-ai fi catolic şi năuc
Că de-o vreme mister Ivansuc
Te îngraşi superb ca un bursuc.

La Madrid ai fost un simplu muc,
Ai căzut ca frunzele din nuc,
Căci Calliega numai sub păpuc
Te ţinuse don Ivansuc.

Niciodată Zoli Ivansuc
N-o să fie finul lui Beniuc.
Va juca extremă chiar la Juc,
Sprinten precum este puştiul Puk.

Bea ca şi la Hanul lui Manuc
Domnul nostru Zoli Ivansuc
Pînă ce ajunge hăbăuc
Palid ca exploratorul Cook.

El cînd bea trece peste uluc
Trece groaznic ca un vălătuc.
Cu ecou pînă-n Miercurea Ciuc.
.....................................
Iată-mi-l, acesta-i Ivansuc.

Negoiţă Irimie

Legendarul Ivansuc - Fragmente - Tribuna (4 februarie 1982)

"N-a fost unul dintre cei care să-şi exploateze până la adânci bătrâneţe gloria sportivă. Dimpotrivă, ea l-a exploatat pe el. Un demon, cineva, l-a urmărit şi a pus capăt vieţii lui singuratice (el avea atâţia prieteni, însă părea şi era un om singur. Singur a şi murit), pe care nici unul dintre oamenii mărunţi, meschini şi răi, obişnuiţi cu judecarea celorlalţi, nu are voie s-o judece. A mai plecat o dată, prea devreme, la 44 de ani, după ce plecase de pe teren, într-o cursă singuratică şi definitivă. Dar memoria şi inimile noastre îl vor păstra în continuare, îi vor păstra aura aceea, legenda."

Nicolae Prelipceanu

ELEGIE PENTRU OMUL NR. 7

Murim în feluri mult mai numeroase
de dor, de nervi striviţi de angoase
de prea-ntuneric şi prea lumină
sau de uitata limbă angevină!
murim de oboseală sau epidemii
în chip de mască-a viselor târzii!
murim cu o idee mai săraci
"cu arma fără deget pe trăgaci"
cu liniştea ce bântuie-n podgorii
sperată în trecutele victorii;
desigur viaţa nu-i o stea eternă
pe spini mor unii, alţii pe pernă
iar unora li-i dat un pat uscat
"un pat uitat, un pur şi simplu pat"
care tresare sec ca o eclipsă
şi tot mai des e cineva dat lipsă;
străpungem timpul dur ca un burghiu
mult mai devreme şi mult prea târziu
ajungem solitari la vămi silvane
cu flori de mac şi stinse genţiene
dar şi cedaşi penuriei de flori
se moare şi igienic uneori
cu irişi uitaţi peste retine
dacă viaţa nu ne mai reţine
Tu te-ai prelins ca semnele pe horn
discret şi tandru ca un unicorn
din defileul care te strângea
în vest pustiu cu iz de mahala
ca iazul cel zidit în za de unde
tu şi ascuns ce nu puteai ascunde
pentr-a răpi destinului viclean
un ceas mai lung ca lungul unui an
şi-şi ocoli îngălbenita cale
cu mici speranţe duse la spitale
convins că dăinuirile încete
mor indiscret în alte alfabete;
culegător târziu de roade acre
doar porţile îţi deveniră sacre
copil de suflet tupilat în zimbru
cădeau pe capul tău şi nuci şi cimbru
şi te-au scăldat ursitele în vin
să dormi puţin şi să trăieşti puţin.
Tu te-ai prelins ca semnele pe horn
discret şi tandru ca un unicorn
de parcă moartea ţi-a cerut un test
cu alergare suplă pe asbest
din care zeul trist ascuns sub crustă
imaginea o poartă mai îngustă
şi respiră şuierător ozon
din cel mai scump şi mai perfect balon;
şi-şi ocoli îngălbenite cale
cu mici speranţe duse la spitale.

Auzi un murmur alb ca o salină?
auzi cum trece faguru-n lumină?
auzi cum doarme soarele-n cisternă?
auzi înalta oră ca eternă?
zăpezile din ianuar cum crapă?
şi timpul cum mai macină şi sapă?
durerile cum ne cuprind bolnave?
şi cineva cum strigă: ave, ave?
auzi cum priculicii nopţii turbă?
şi scârţâie o frână rea la curbă?
Dar rând la toţi ne vine rândul
să facem henţ, involuntar, cu gândul.

Ion Arcaş

(Articol publicat iniţial în februarie 2012, autor Alin Fornade)