Moment decisiv pentru U-BT. Astăzi se joacă meciul patru al finalei Ligii Naționale

Moment decisiv pentru U-BT. Astăzi se joacă meciul patru al finalei Ligii Naționale
| Foto: facebook.com/ubtcluj

Echipa clujeană e obligată să învingă CSM Oradea pentru a trimite seria în jocul decisiv.

Conduși la general cu 2-1 în marea finală a Ligii Naționale, "studenții" sunt condamnați să câștige pentru a spera în continuare la un nou trofeu de campioni. Chiar dacă au început excelent seria, cu o victorie în deplasare, baschetbaliștii de la U-BT s-au văzut pentru prima dată conduși, după eșecul suferit duminică, pe teren propriu.

CSM Oradea a dominat clar jocul din BT Arena, în timp ce clujenii au alergat după egalare pe toată durata partidei, însă eforturile elevilor lui Mihai Silvășan nu au fost suficiente pentru a împiedica un eșec. Astfel, mare rivală a "studenților" ar putea cuceri titlul, chiar pe parchetul clujean.

Meciul 4 al finalei Ligii Naționale, dintre U-BT și CSM Oradea se va disputa astăzi, de la 19:00.

Comenteaza