Noi detalii despre negocierile cu Cestor și Omrani: “Toți jucătorii care sunt în ultimele 6 luni au posibilitatea să-și prelungească contractul”

Noi detalii despre negocierile cu Cestor și Omrani: “Toți jucătorii care sunt în ultimele 6 luni au posibilitatea să-și prelungească contractul”
| Foto: facebook.com/cfr1907

Președintele campioanei CFR Cluj, Cristi Balaj, a vorbit despre situația celor doi jucători care negociază noi înțelegeri cu formația pregătită de Dan Petrescu.

După ce au apărut informații conform cărora Billel Omrani a refuzat să se prezinte în cantonamentul “feroviarilor” din Spania, nemulțumit fiind de oferta de prelungire primită din partea clubului, Cristi Balaj a clarificat situația.

Președintele campioanei a dezvăluit că francezul nu poate călători din cauza protocoalelor medicale și se va alătura echipei la Cluj-Napoca.

“Omrani dorește să revină, dar are o problemă medicală. Protocolul medical nu-i permite să revină, trebuie să mai stea 10 zile în Franța. Va reveni în Cluj. Problemă medicală, coronavirusul e o problemă medicală, nu?

A trimis documentele justificative și nu este adevărat ce se scrie. Toți jucătorii care sunt în ultimele 6 luni au posibilitatea să-și prelungească contractul sau să discute cu alte cluburi. CFR i-a oferit o prelungire lui Omrani și lui Cestor.

Lui Cestor i s-a făcut o propunere, nu mai mică decât avea până acum. Antrenorul decide ce se întâmplă cu jucătorii aflați în ultimele 6 luni de contract. Și la Cestor, și la Omrani, am oferit prelungire, condițiile sunt mai bune.

Îi explicăm lui Omrani că este foarte important să se pregătească. Indiferent că te numești Omrani, Alibec, Hagi Ianis sau Messi, fără pregătire fizică nu poți să joci la cel mai bun nivel”, a declarat președintele campioanei la Digisport.

Comenteaza