O campioană din Europa a oferit 8 milioane de euro pentru Louis Munteanu. Cum a reacționat patronul din Gruia
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 13:33
- Sport
- Ascultă știrea

Atacantul celor de la CFR Cluj a fost dorit cu insistență de o formație ce a fost la un pas de faza principală UEFA Champions League.
Eliminați de surpriza Kairat Almaty în play-off-ul celei mai importante competiții continentale, cei de la Celtic au încercat să dea lovitura pe finalul perioadei de mercato. Trupa din Glasgow a oferit 8 milioane de euro pentru Louis Munteanu, anunță presa din Scoția, însă oferta a fost imediat refuzată de Nelu Varga.
"Starul român a fost puternic asociat cu Celtic în perioada de transferuri de vară. Dar patronul lui CFR Cluj, așa cum a dezvăluit chiar el, a blocat plecarea lui Louis Munteanu la Celtic chiar în ultima zi de mercato.
Internaționalul român a fost unul dintre atacanți aflați pe radarul lui Brendan Rogers în perioada verii și se spune că clubul ar fi înaintat o ofertă de 8.000.000 de euro pentru el. Propunerea a fost respinsă de Cluj", scrie Daily Record.
Scoțienii au vorbit și despre interesul nematerializat pentru Louis Munteanu al francezilor de la Rennes și al spaniolilor de la Valencia.